Zeci de apărători din Baroul Iaşi au dat declaraţii la DNA în dosarul în care un judecător este cercetat pentru luare de mită. Angela Ungureanu, magistrat în cadrul Judecătoriei Iaşi, este suspectată că ar fi cerut 2.500 de lei şpagă de la o avocată.
O parte dintre avocaţii din Baroul Iaşi au fost chemaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi să dea declaraţii în cazul magistratului Angela Ungureanu, cercetată pentru luare de mită.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, aproximativ 40 de apărători au fost întrebaţi printre altele dacă o cunoşteau pe judecătoare, dacă i-au împrumutat bani şi dacă ştiau că are datorii. Oamenii legii i-au chemat să dea declaraţii în calitate de martor mai ales pe avocaţii care au fost în biroul magistratului de la Judecătoria Iaşi. „Se audiază martori în acest dosar“, a declarat Luminiţa Merişescu, purtătorul de cuvânt al DNA Iaşi
Cercetări extinse pentru fals
Judecătoarea Angela Ungureanu a fost reţinută de procurorii DNA Iaşi în ianuarie 2011 pentru că ar fi primit 2.500 de lei de la avocata Nicoleta Balica pentru a urgenta tehnoredactarea unei hotărâri judecătoreşti într-un dosar care privea SC Coseli SA.
În acest caz s-a solicitat partajul bunurilor unei familii din Paşcani pentru că firma deţinută de soţ, avea datorii de 59.962 de lei la Coseli. Societatea lui Simi Marţolea ar fi cumpărat de la firma ieşeană o cantitate de fier. Reclamanţii au încercat să-l execute silit pe soţ, dar pentru că ar fi avut doar bunuri în comun cu soţia, au cerut judecătorului să le împartă.
„Judecătorul i-a dat de înţeles avocatului că va face demersurile necesare pentru a urgenta tehnoredactarea unei hotărâri pe care o pronunţase în cursul lunii noiembrie 2010 în cadrul unui proces civil în care avocatul reprezentase interesele legale ale părţii care câştigase procesul“, au precizat procu