Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul "Economia Bazată pe Cunoa;tere" - "Best Practice Ceriticate" în cadrul Premiilor European Public Sector Awards 2011

Publicat in Bursa, joi 14 iulie 2011 ·

Proiectul "Economia bazată pe Cunoaştere" a primit o nouă certificare de bună practică în cadrul ediţiei 2011 a premiilor "European Public Sector Awards" (EPSA) din cadrul Institutului European de Administraţie Publică, arată un comunicat remis redacţiei.

"Criza economico-financiară care a început în 2008 a schimbat dramatic peisajul economic al UE, inclusiv al României. În acest contextechipa Unităţii de Management a Proiectului, împreună cu autorităţile locale, regionale şi naţionale, au pregătit cadre strategice de îmbunatăţire a situaţiei economice din comunităţile EBC prin atragerea de fonduri structurale nerambursabile. Scopul nostru este acela de a converge spre replicarea unor abordări de dimensiuni europene, urmând îndemnul Comisiei Europene de a coordona fondurile structural la nivel local şi regional". (Diana Voicu, Director Unitatea de Management a Proiectului)

F.A.

Proiectul "Economia bazată pe Cunoaştere" a primit o nouă certificare de bună practică în cadrul ediţiei 2011 a premiilor "European Public Sector Awards" (EPSA) din cadrul Institutului European de Administraţie Publică, arată un comunicat remis redacţiei.

"Criza economico-financiară care a început în 2008 a schimbat dramatic peisajul economic al UE, inclusiv al României. În acest contextechipa Unităţii de Management a Proiectului, împreună cu autorităţile locale, regionale şi naţionale, au pregătit cadre strategice de îmbunatăţire a situaţiei economice din comunităţile EBC prin atragerea de fonduri structurale nerambursabile. Scopul nostru este acela de a converge spre replicarea unor abordări de dimensiuni europene, urmând îndemnul Comisiei Europene de a coordona fondurile structural la nivel local şi regional". (Diana Voicu, Director Unitatea de Management a Proiectului)

F.A.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum o ora
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 22 minute
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 4 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 7 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 9 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 3 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

CSO Voluntari, în finala ENBL

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins în această seară, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, cu 107-103 (68-49), obținând astfel calificarea în finala competiţiei, la

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°