După cum se ştie, românii se pricep la toate şi au o părere despre orice. Ba chiar, cu cât cantitatea de informaţii despre un domeniu este mai mică, cu atât părerile sunt mai ferme şi de neclintit. De exemplu, la auzul cuvântului „cianură”, se vor găsi imediat câteva zeci de ONG-uri şi câteva sute de ecologişti gata să vorbească despre crimă, distrugere şi alte asemenea lucruri în care omenirea s-a specializat.
Refuzul de a asculta şi rumega argumentele celeilalte sau celorlalte părţi este, la urma-urmei, de înţeles: s-ar putea strecura îndoiala în minţile înfierbântate sau, mai rău, s-ar putea declanşa acel proces miraculos, inaccesibil multora, care se numeşte „gândire”. Felul acesta de a reacţiona, impulsiv, agresiv şi care ucide din faşă dialogul face parte dintr-o serie începută imediat după Revoluţie cu celebrele sloganuri strigate obsesiv „Noi muncim, nu gândim!” şi „Moarte intelectualilor!”.
Unde ne doare când nu e vorba de aur
În urmă cu nu multă vreme, zidurile Clujului erau pline de grafitti care revendicau o Roşia Montană fără cianuri. I-aş întreba pe cei care le-au făcut dacă s-au gândit vreo clipă ce substanţe chimice conţin vopselele pe care le-au folosit şi dacă e bine că spray-urile din care le-au eliberat au mai distrus un pic din stratul de ozon.
Mă întreb, de asemenea unde erau aceşti îngrijoraţi de serviciu când o parte a sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia a fost distrusă de angajaţii unei firme plătite de Consiliul Judeţean Hunedoara. Acum, zidul cetăţii dacice este în pericol de prăbuşire pe o lungime de circa 30 de metri, după ce buldozere şi alte utilaje au distrus o porţiune de teren unde, acum 20 de ani, au fost descoperite urme de locuire dacică. Situaţia ar fi comică dacă nu ar fi de plâns, deoarece reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au decis să amenajeze o parcare de circa 3.000 de metri pă