Te simţi sănătos, sportiv şi nici nu realizezi că ai o inimă în corp decât în măsura în care ştii că ai un suflet? Aceasta e atitudinea pe care o au cei mai mulţi adulţi tineri.
De altfel, de cele mai multe ori, tinerii se adresează medicului cardiolog în cazul unor evenimente nefericite, cum ar fi infarcturi suferite de persoane cu vârste de circa 30 de ani sau atunci când propria inimă, până atunci liniştită şi tăcută, dă semne că există probleme prin accelerarea peste măsură a ritmului sau dureri.
"Majoritatea tinerilor care se prezintă la medicul cardiolog vin deja cu probleme de natură medicală, foarte puţini fiind aceia care vin la consultaţie pentru a preveni boala de inima", spune doctorul cardiolog Oren Iancovici, manager Departament Cardiologie şi Cardiologie Intervenţională din cadrul Delta Hospital.
Proverbul "paza bună trece primejdia rea" îşi regăseşte perfect utilitatea atunci când vine vorba de îngrijirea propriei inimi.
Spre deosebire de frumuseţea fizică, despre care nu se poate şti dacă se va piede după vârstă de 50 de ani, fiecare persoană poate estima cât de mult riscă să sufere, în viitor, de afecţiuni cardiace.
Potrivit doctorului Oren Iancovici, în ceea ce priveşte estimarea riscului de apariţie a bolilor cardiace trebuie luate în calcul următorii factori de risc:
- Fumatul: persoanele care fumează este dovedit că sunt supuse unor riscuri sporite de a dezvolta boli cardiace
- Supraponderabilitatea: în cazul persoanelor supraponderale, riscul bolilor cardiace este mai mare
- Valoarea tensiunii arteriale: valoarea acesteia este importantă în ceea ce priveşte menţinerea sănătăţii cardiovasculare. Tensiunea arterială ideală, care nu determină creşterea riscului de complicaţii cardiovasculare, este de sub 120/80mmHg, însă poate fi considerată normală dacă v