Cineva spunea ca nu acesta e sfarsitul si ca e doar o miscare de marketing, menita sa atraga noi recorduri de vanzari. E posibil. „Harry Potter” poate sa moara, dar disparitia seriei deschide perspectiva unui nou inceput. Pana la un posibil nou start, ne multumim cu un ultim "Harry Potter" la inaltime. Apoteotic si cu reverente fata de fantasy-urile care au marcat istoria cinematografiei.
Am mai spus-o - si demonstrat-o pe pielea noastra: seria "Harry Potter" devenise tot mai exclusivista. Daca nu aveai cunostinta despre ce e ala un horcrux sau nu aveai Lecitina la indemana sau pe cineva care sa-ti explice cine e cutare si ce vrea, cu greu te-ai fi descurcat in acest club care vorbea pe limba lui.
Dar "Harry Potter" a avansat si, din 2001 incoace n-a murit pe limba lui, dar s-a schimbat foarte mult, tragand si de pe urma faptului ca avea o istorie in spate si ca, inevitabil, asta se simtea.
Cum era de asteptat, cantecul de lebada contine acum cateva rememorari nostalgice din partile precedente - unele arata de parca ar veni din anii 80. (De fapt, distanta dintre 2001 si 2011 e imensa. Acesta e primul "Harry Potter" in 3D. Pacat ca nu am vazut primele filme ale seriei in 3D; am senzatia ca s-ar fi pretat mai bine.).
Seria "Harry Potter" e importanta nu doar pentru ca a lansat un nou tip de fantasy (alaturi de "Stapanul inelelor"), reflectand evolutia tehnica formidabila a artei cinematografice din ultimii 10 ani (si stimuland-o), nu doar pentru anduranta sa, dar si pentru felul cum a demonstrat cum ne-am raportat la fantezie si fictiune timp de un deceniu.
Un deceniu "de impliniri marete". E un drum lung de la zborul pe matura si artificiile vrajitoresti "empirice" pana la piruetele tehnice in CG pe care le vedem azi, cand un erou moare pulverizandu-se in mii de fragmente de hartie arsa.
Dar daca "Harr
