Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii de medicamente spun că nu pot susţine economic suprataxa propusă MS

Publicat in Curierul, joi 14 iulie 2011 ·

Noul proiect de hotărâre de guvern privind taxa clawback, care a fost lansat marţi în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS), reprezintă o măsură care nu poate fi susţinută economic de producătorii de medicamente, potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Aceştia afirmă că raportarea permanentă a taxei la anul 2009, care nu a fost agreată cu producătorii, blochează orice investiţii noi străine în industria farmaceutică, iar nivelul taxei de 60% nu este unul viabil. În plus, pacienţii care se vor îmbolnăvi după data de 1 august nu vor mai avea acces la tratamente, din cauza faptului că măsura nu permite creşterea consumului de medicamente. Asociaţia a mai anunţat că măsura autorităţilor, care vine în paralel cu cea a reducerii preţului la medicamentele din programele naţionale, îi pune pe producătorii internaţionali de medicamente în dificultatea de a mai putea susţine pe viitor accesul pacienţilor la medicamente.

ARPIM susţine că autorităţile ar trebui să ia în considerare un sistem progresiv de taxare, printr-o contribuţie între 10% şi 50% din creşterea sumelor cheltuite faţă de anul precedent. Asociaţia mai propune încheierea unor acorduri de volum la un an după compensarea noilor produse şi taxarea cu 50% a depăşirilor mai mari de 15% faţă de limitele agreate.

De asemenea, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) protestează împotriva suprataxării producătorilor de medicamente cu capacităţi de producţie în România.

Asociaţia afirmă că în ultimii doi ani costurile cu medicamentele s-au mărit în medie cu peste 15% pe an, fără ca volumele de medicamente să crească şi fără ca accesul pacienţilor la servicii medicale să se îmbunătăţească. "Înainte de a taxa producătorii români, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate trebuie să verifice cauzele ca

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 8 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°