Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sărbătoare permanentă la Versailles

Publicat in Cotidianul, joi 14 iulie 2011 ·

Superbele grădini de la Versailles

Versailles este una dintre minunile lumii. El emoţionează şi datorită Revoluţiei Franceze, când palatul puterii a devenit o câmpie înflăcărată. În faţa gardului, cetăţenii au venit să ceară pâine şi au avut curajul să nu dea înapoi. Identitatea acestui castel a fost mult timp bruiată, ca şi cum ar fi fost traversată de o furtună. În faţa celebrelor grădini rămase în părăsire şi a vastelor săli în care Istoria ne copleşeşte, există ceva mai important decât patrimoniul, mai emoţionant decât înlănţuirea de genii artistice. Versailles îşi pune în valoare fântânile arteziene, fie că doreşti să descoperi grandoarea sau familiaritatea. Dar, mai presus de toate, el este sentimentul sufletului francez.

Şi astăzi, Versailles emană un parfum al eternităţii şi al senzualităţii, al nebuniei şi al melancoliei, al apelor şi al florilor. Chiar şi pelicula Sofiei Coppola, „Marie-Antoinette", subliniază modernitatea acestui edificiu vechi de patru secole. „Dumneavoastră iubiţi florile, doamnă, şi de aceea vă ofer acest minunat buchet", i-ar fi spus Ludovic al XVI-lea viitoarei sale soţii Marie-Antoinette, înmânându-i cheia Micului Trianon, cu 531 de diamante. Iasomie, trandafiri, margarete se aflau în „mica sa lume", în armonie cu natura. În admirabilul său „teatru de buzunar", poate cel mai fermecător loc de la Versailles, cu maşinăria sa din lemn intactă încă, regina juca teatru pentru cei apropiaţi, o adevărată revoluţie! În colecţiile Muzeului de Istorie găsim un tablou al lui Ludovic al XIV-lea înveşmântat „à l'antique", cât şi unul al lui Ludovic al XVI-lea, arborând la pălărie cocarda tricoloră a vestiţilor „sans-culottes".

Plăcerile Insulei fermecate

Jocuri pirotehnice

Ne imaginăm întotdeauna Versailles ca un loc al sărbătorii prin excelenţă şi a fost... din momentul în care regele şi curtea sa s-au instalat aco

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°