Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baconschi nu şi-ar dori asumarea răspunderii pentru legea votului prin corespondenţă

Publicat in Romania Libera, joi 14 iulie 2011 ·

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, astăzi, că şi-ar dori ca legea "să treacă pe făgaşul normal" şi nu prin asumarea răspunderii. Şeful diplomaţiei româneşti a mai spus că urmează să propună demararea unor negocieri cu UDMR şi UNPR în ultima săptămână din luna august.

Deocamdată, ministrul Baconschi a precizat că proiectul votului prin corespondenţă a fost prezentat în primă lectură, după care urmează să fie antamate negocieri cu partenerii de coaliţie ai PDL.

Unii parteneri de coaliţie şi-au exprimat rezerve faţă de proiectul privind votul prin corespondenţă, însă şeful diplomaţiei s-a arătat încrezător că, prin dialog politic, va fi găsită o formulă care să mulţumească pe toată lumea. "Până în acest moment ei - neavând loc discuţia concretă cu textul în faţă - sigur că şi-au exprimat tot soiul de rezerve, dar sunt convins că prin dialog politic vom găsi formula acceptabilă pentru toată lumea".

Vicepremierul Marko Bela declara, la începutul săptămânii, că UDMR "are rezerve foarte serioase" faţă de propunerea PDL privind introducerea votului prin corespondenţă şi a arătat că problema importantă este "dacă trebuie stimulat votul celor care trăiesc în alte ţări şi nu în România".

Ministrul de Externe a mai precizat că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă al MAE va fi comasat cu cel iniţiat deja de un grup de deputaţi PDL şi care se află la Camera Deputaţilor, după ce a trecut prin aprobare tacită de Senat.

Întrebat cum va putea fi făcută comasarea în aceste condiţii, ministrul a spus: "Iniţiatorii au copyright pe propriul proiect. L-au trecut, îl retrag, vom face o comasare".

Ministrul a explicat că, "important este să nu avem două proiecte concurente, ci unul singur. Şi Biroul Permanent Naţional, care a dat avizul de oportunitate pe politică pe acest proiect, a luat în calcul proiectul pe care l-am propu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 20 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum 2 ore
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°