Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parastase în lanţ pentru Mădălina Manole FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, joi 14 iulie 2011 ·

Petru Mircea a anunţat că va ridica la mormântul "fetei cu părul de foc" un monument funerar din marmură. Ieri, acesta i-a făcut fostei sale soţii un alt parastas de un an. Socrii săi nu au fost prezenţi la slujba de pomenire de la cimitirul Bolovani.

Două parastase de un an, în mai puţin de o săptămână, pentru „fata cu părul de foc". După ce sâmbăta trecută soţii Manole i-au făcut fiicei lor o slujbă de pomenire la mormânt, ieri (astăzi) şi văduvul artistei a făcut acelaşi lucru. Însoţit de tatăl său, naşii de cununie şi de câteva rude apropiate, Petru Mircea şi-a făcut apariţia la Cimitirul Bolovani din Ploieşti la orele prânzului, cu braţele încărcate de trandafiri şi crizanteme.

VEDEŢI AICI MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA A DOUA SLUJBĂ DE POMENIRE

Trei bodyguarzi vânjoşi nu s-au dezlipit de "Puiu", pe tot parcursul slujbei de pomenire, aceştia fiind angajaţi pentru a-l feri de furia socrilor, care, de altfel, nu au apărut la cimitir. Compleşit de emoţii, Petru Mircea cu greu şi-a putut abţine lacrimile. A mângîiat crucea şi a îngenunchiat lângă locul unde-şi duce somnul de veci fosta sa soţie. Un preot din Bucureşti a sfinţit bucatele pregătite pentru parastasul de un an, care au fost apoi împărţite unor sărmani care şi-au făcut apariţia în număr destul de mare la mormântul artistei. „Cozonacul nu e de casă, e sigur cumpărat de la magazin. Trebuia să-i facă ceva foarte bun. Şi coliva nu e foarte gustoasă, arpacaşul nu a fost fiert destul. Soţul trebuia să vină la parastasul făcut de părinţi, nu să aibă parte sărmana fată de două pomeni de un an", a spus Valentina Damian, una dintre femeile care au primit pomană de la Petru Mircea. Monument funerar din marmură Văduvul Mădălinei Manole a făcut declaraţii abia la finalul slujbei, la ieşirea din cimitir. A promis că astăzi, pe 14 iulie, la un an de la moartea soţiei sale, va veni din nou la mormânt,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 46 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, după decesul lui Felix Baumgartner: „Sunt recunoscătoare”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Mihaela Rădulescu (55 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare la o zi de la , Felix Baumgartner, practicant de parașutism și BASE jumping. Cuvintele nu-mi mai ies acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iub

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°