În prima ediţie a emisiunii 90şaizeci90, difuzată în fiecare joi de la ora 13:00 pe romanialibera.ro, psihologul Denisa Popescu a vorbit despre eşecul şcolar şi cum ar trebui să reacţioneze părinţii pentru a-şi ajuta copii să treacă peste o astfel de situaţie.
Vinovăţia resimţită de părinte
Atunci când un copil trece printr-un eşec şcolar, sentimentul de vinovăţie nu este resimţit numai de el, ci şi de părinte. De aceea unul dintre cele mai importante aspecte în această situaţie este construirea unei comunicări eficiente între părinte şi copil.
Pshologul Denisa Popescu crede că situaţia unui astfel de copil este dramatizată de părinţi şi de atitudinea celor din jur. Astfel, ea recomandă părinţilor să nu apeleze la pedepse sau alte acţiuni de această natură. "În primul rând un copil trebuie să îşi aibe părinţii aproape, trebuie să se gândească la binele lor. Părinţii trebuie să discute cu copilul, nu ca un părinte, ci ca de la egal la egal, prieteneşte", spune psihologul.
De multe ori, după un eşec şcolar mulţii copii cad pradă depresie şi dacă nu beneficiază de ajutorul celor din jur pot ajunge să se gândească la sinucidere.
Cum să îţi dai seama că un copil se gândeşte la sinucidere
Psihologul Denisa Popescu spune că nu există o legătură clară între rezultatele slabe şi sinuciderea tinerilor pentru că această decizie este luată pe baza a mai multor factori. "Nu există nici o relaţie de cauzalitate directă între rezultatul la un examen şi încercarea de sinucidere, ci este un cumul de factori, cum ar fi lipsa de comunicare, incapacitate unui părinte să accepte că atunci când este vorba de copilul său nu vorbim de un indigo", spune ea.
Totuşi dacă părinţii sunt atenţi la unele schimbări comportamentale ale copilului său, ei ar putea să îşi dea seama când aceştia sunt deprimaţi sau chiar se gândesc să îşi pună capăt zilelor.
"