Până la organizarea concursului, Serviciul Judeţean Constanţa al Direcţiei Generale Anticorupţie este condus de comisarul-şef Mircea Voicu. Funcţia de comandant al DGA Constanţa a devenit vacantă după ce comisarul-şef Camil Manea, fostul şef al serviciului, a devenit inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
După cum arătam şi în ediţiile trecute, comisarul-şef Mircea Voicu deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, împreună cu soţia, două terenuri intravilane, fiind vorba despre o suprafaţă de 540 mp, cumpărată în 2008 în comuna Tuzla şi despre alţi 1.350 mp, moşteniţi în comuna ialomiţeană Amara, în anul 2004. Comisarul-şef mai are în posesie un apartament de 70 mp în Constanţa cumpărat în 1992, o Dacia fabricată în 2005 şi un Opel Astra din 2010. În anul 2008, comisarul-şef Voicu şi-a deschis un depozit bancar în care au depus 29.000 de lei. Noul şef al Serviciului Judeţean Constanţa al Direcţiei Generale Anticorupţie are datorii de 22.000 de euro, bani ce trebuie returnaţi până în anul 2023. În calitate de lucrător al DGA Constanţa, comisarul-şef Voicu a câştigat din salariu suma de 48.455 de lei, în timp ce soţia sa a adus în casă 22.600 de lei. Nu este de omis faptul că Mircea Voicu este membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
Până la organizarea concursului, Serviciul Judeţean Constanţa al Direcţiei Generale Anticorupţie este condus de comisarul-şef Mircea Voicu. Funcţia de comandant al DGA Constanţa a devenit vacantă după ce comisarul-şef Camil Manea, fostul şef al serviciului, a devenit inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
După cum arătam şi în ediţiile trecute, comisarul-şef Mircea Voicu deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, împreună cu soţia, două terenuri intravilane, fiind vorba despre o suprafaţă de 540 mp, cumpăra