Şansele ca lucrările la autostrada Cernavodă-Medgidia să fie reîncepute în toamna acestui an, după cum a promis ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, sunt minime. Firma franceză COLAS, deţinătoarea contractului semnat în 2009 şi reziliat în martie 2011, s-a adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) solicitând stoparea licitaţiei în curs pentru desemnarea unui nou constructor.
Potrivit calendarului iniţial prezentat de minister, depunerea ofertelor pentru desemnarea câştigătorului care trebuie să construiască cei 20 de km de autostradă dintre cele două localităţi urma să aibă loc la 29 iulie. Calendarul mai prevedea reînceperea lucrărilor în septembrie, urmând ca autostrada să devină funcţională la începutul lui 2013.
Ce contestă COLAS
In contestaţia depusă la CNSC, în care cere anularea procedurii de licitaţie, COLAS afirmă că la finele anului trecut, la solicitarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a realizat un nou proiect tehnic pentru autostradă, după ce s-a dovedit că cel vechi nu putea fi respectat, ca urmare a existenţei vestigiilor arheologice. Proiectul pe care îl scoate acum la licitaţie compania de stat este "virtual identic" cu al doilea proiect realizat de COLAS, pentru care însă francezii nu şi-au primit banii.
In al doilea rând nu s-a făcut un inventar al lucrărilor pe care COLAS le-a efectuat până la rezilierea contractului, inventar ce ar constitui dovada că firma franceză mai are bani de primit. COLAS susţine că a cerut realizarea inventarului firmei Search Corporation (consultantul ales de CNADNR), dar că aceasta nici măcar nu i-a dat vreun răspuns. "Din analiza documentaţiei de atribuire reies cu uşurinţă două aspecte esenţiale: soluţia tehnică din caietul de sarcini este virtual identică cu cea propusă de COLAS, avizată de CNAD