Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula aduce ITM-ul în control

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

La temperaturi de peste 37 de grade Celsius, firmele au obligația să le ofere angajaților 2-4 litri de apă pe zi și să ia o serie de alte măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru

Inspectorii ITM Prahova au început controalele și spun că, până în acest moment, nu au găsit probeme. De asemenea, până acum, la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu a ajuns nicio sesizare din partea angajaților. Conform Ordonanței de Urgență 99/2000, angajatorii au obligația să reducă intensitatea și ritmul de lucru ale angajaților, să asigure ventilația spațiilor de muncă și să permită alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus. Dacă aceste condiții nu pot fi îndeplinite, legea permite reducerea perioadei de lucru sau întreruperea ei la orele amiezii. „Inspectorii sunt pe teren și verifică mai multe aspecte, printre care și respectarea acestor prevederi. Noi am pus în temă firmele prahovene încă de acum două săptămâni cu privire la obligațiile pe care le au. În plus, toate controalele se termină și cu recomadarea de a respecta această ordonanță. În această perioadă caniclară nu au fost probleme", ne-a declarat Darius Mușat, inspector șef adjunct de Securitate și Sănătate în Muncă în cadrul ITM Prahova. Instituțiile de stat au luat și ele măsuri. Spre exemplu, Inspectoratul de Poliție a încheiat un contract pentru distribuirea sticlelor de apă minerală, în vreme ce direcțiile din subordinea Cobnsiliului Local Ploiești se bazează pe dozatoarele de apă. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 40 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Gigi Becali a intrat în direct a doua zi după FCSB - Hermannstadt: „E jucător pe care poți să iei zeci de milioane”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul de la , e convins că a dat lovitura cu Alexandru Stoian, puștiul de 17 ani care i-a adus . Campioana României a fost condusă încă din minutul 75, în urma reușitei semnate de Kujabi, însă atacantul transferat de la F

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 34 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 11 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 51 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°