Carneţel cu coperte din mătase, mic, în culori pastelate, vernil, roz, şi pete verde închis pe care se afişează într-o scriere caligrafică cuvintele Diary Book. Prima pagină având în partea de sus trecut anul 1983 într-o scriere repezită cu a doua cifră pu- ţin mai înălţată. Ruptă parcă de timp, o pagină în pătrăţele şi nedatată, împăturită, este închisă între paginile carneţelului.

Prima frază a acestei aripi rupte de fluture începe cu cuvintele „O melodie ancestrală, expusă de clarinet se sfarmă treptat... ’’

Acest început îmi deschide apetitul lecturii... Vreau să redau câteva pagini de jurnal scrise de cel căruia i-a fost dedicată Calea Lactee. O privire deci spre Calea Lactee. Un portret scris de Nichita Stănescu compozitorului Aurel Stroe şi apărut în volumul Respirări cu un an înaintea morţii poetului.

CALEA LACTEE

I. Portret exterior : chip pietros, cub de stâncă spart de un surâs de adolescent, timid, neconfesiv.

Prezenţă masivă şi iradiantă impunâd insesizabil.

Cine are norocul să stea câteva ore în preajma lui Aurel Stroe poate contempla cu ochiul liber seriozitatea şi măreţia unui artist autentic, conştiinţă care fărâmă limita trecătoare a secundei încremenind-o în memorie şi în acelaşi timp declanşand-o într-o proiecţie ulterioară viitorului apropiat.

În fine, cuvintele sunt de prisos ca şi fotografiile de epocă.

II. Ascultând „Concertul pentru clarinet şi orchestră ’’ în interpretarea de excepţie a lui Octav Aurelian Popa, în acurateţea pe care ţi-o poate da televizorul, sau ascultând a nu ştiu câta oară imprimat pe disc acel unghi numit Arcade, sau ascultând „Orestia” pe o bandă de magnetofon dar în prezenţa lui Aurel Stroe, atrage după sine amintirea sfântă a ridicării de subţiori a femeii tale iubite spre fereastra de lemn a unei biserici de lemn din Maramureşul de piatră.

P