Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea ANI privind confiscarea averii comisarului Şoric, admisă de comisie

Publicat in Romania Libera, vineri 15 iulie 2011 ·

Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău a admis, joi, cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de a-i confisca 360.000 de lei din avere comisarului de poliţie Aurelian Şoric, fost şef al IPJ Neamţ, astfel că dosarul ajunge pe rolul instanţei, potrivit Mediafax.

Inspectorii ANI au cerut, în 1 iunie, confiscarea unei sume de peste 360.000 de lei pe care comisarul Aurelian Şoric nu ar putea-o justifica, suma reprezentând diferenţa dintre averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 1996 - 2010, cât a ocupat funcţia de şef la Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în 18 noiembrie 2010, cu privire la faptul că Aurelian Vasea Şoric ar fi acumulat, în perioada exercitării funcţiei publice de ofiţer de poliţie (1996 - 2010), împreună cu familia, o avere care depăşeşte veniturile realizate.

"Joi, comisia de judecători de pe lângă Curtea de Apel Bacău a admis cererea noastră aşa cum am formulat-o, astfel că dosarul privind confiscarea averii domnului Şoric merge mai departe, pe masa judecătorilor Curţii de Apel din Bacău, pentru a fi judecat", au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANI.

Aurelian Şoric a fost promovat în 26 iunie 2006 în funcţia de şef al IPJ Neamţ, calitate pe care a deţinut-o până în 23 noiembrie 2010.

Inspectorii de integritate au constatat că soţii Şoric au deţinut, în perioada 1996 - 2010, trei terenuri în municipiul Piatra Neamţ, cu o suprafaţă totală de 830 mp, achiziţionate în perioada 2007 - 2009 cu suma totală de 150.021 lei, două terenuri de 982,80 mp în municipiul Iaşi, pe care le-au cumpărat în perioada 2004 - 2005 cu 22.145 euro şi un teren de 505,90 mp în municipiul Iaşi, vândut în 2008 pentru 50.000 de euro. Aurelian şi Cristina Şoric au mai deţinut un imobil de locuit (S+P+E) şi o clădire de birouri (P+M) în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce România a aderat la Schengen: „E o decizie istorică. Nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa”

Libertatea acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, după anunțul privind intrarea României în Schegen din 1 ianuarie 2025, că aceasta este o decizie istorică și un semn că nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa.

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 29 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Federaţia Britanică de Tenis interzice participarea jucătoarelor transgen la anumite competiţii

News.ro acum o ora
Federaţia britanică de tenis (LTA) a anunţat că jucătoarele transgen nu vor mai avea voie să participe la anumite competiţii. Turneele internaţionale nu sunt afectate, relatează L'Equipe. În timp ce îşi reafirmă angajamentul faţă de un sport primito

Negrescu: Trei categorii de beneficii majore pentru români, după aderare

Mediafax acum 41 minute
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat trei categorii de beneficii majore pentru români. Aderarea poate aduce o creştere de până la 2% a PIB-ului României dacă vom profita pe deplin de acest moment. Aderarea României l

Elena Lasconi, prima declarație privind aderarea completă a României la Schengen: ”Votul de azi e un gest de dreptate pentru români”

Ziare.com acum 46 minute
Elena Lasconi, lidera USR, a reacționat joi, 12 decembrie, după ce s-a votat în Consiliul JAI ca România să adere complet la Spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, adică și cu granițele terestre. ”România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani s

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°