* victima este un mecanizator de 34 de ani, din Scărlăteşti * bărbatul se adăpostise la umbra utilajului şi nu a fost observat de tractorist * în aceeaşi zi, la ferma Băndoiu, un tânăr de 25 de ani a fost electrocutat în timp ce încerca să monteze o cameră de supraveghere
Ziua de 13 iulie s-a dovedit a fi fatidică pentru doi tineri din judeţul Brăila, care şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă, unul dintre ei având capul strivit de roţile unei remorci, iar celălalt fiind electrocutat.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Scărlăteşti, care lucra ca mecanizator la o societate din localitate, şi-a găsit sfârşitul sub roţile unei remorci, unde se adăpostise de soarele arzător. Miercuri, în jurul orei 12, Marcel Lisăndroiu a coborât de pe combina pe care o conducea, pentru a fi înlocuită. Angajaţii societăţii în cauză executau recoltarea grâului cu două combine, apoi transportau producţia la sediul unităţii cu două tractoare, având fiecare câte două remorci. Bărbatul s-a aşezat la umbra primei remorci, fără ca tractoristul să ştie acest lucru, iar de aici până la tragedie nu a mai fost decât un pas. La ora 13.00, personalul de serviciu de la Poliţia oraşului Făurei a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că mecanizatorul a decedat. La faţa locului s-a deplasat o echipă din cadrul Poliţiei Făurei care a efectuat verificări, stabilind că, după ce remorcile au fost încărcate, neverificând dacă se află persoane în apropierea utilajului agricol, tractoristul a plecat de pe loc şi l-a accidentat pe mecanizator. Acesta a suferit leziuni la cap, decedând la scurt timp după impact. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, însă nu au mai putut decât să constate decesul victimei. "Aflându-se pe câmp s-a băgat sub remorca tractorului să se odihnească, iar tractoristul nu a văzut şi a vru