La 75 de ani de la moartea celebrului poet spaniol, un istoric dezvăluie locul în care acesta a fost asasinat şi identitatea autorilor crimei. Rămăşiţele scriitorului dispărut la 38 de ani s-ar putea afla într-o groapă săpată sub un şanţ, pe un câmp dintre localităţile Viznar şi Alfacar din Granada.
Miguel Caballero Pérez, autorul volumului „Las trece últimas horas en la vida de García Lorca" („Ultimele 13 ore din viaţa lui García Lorca"), susţine că a descoperit locul în care ar fi fost aruncat cadavrul celui mai important poet spaniol din secolul XX, executat în 1936, la începutul Războiului Civil din Spania, de extremiştii de dreapta aflaţi sub comanda generalului Franco.
Potrivit declaraţiei citate de ziarul „The Guardian", în cei trei ani în care a cercetat arhivele Poliţiei şi ale Armatei, istoricul a verificat informaţiile strânse în anii '60 de jurnalistul Eduardo Molina Fajardo, el însuşi membru al grupării de dreapta care l-a susţinut pe dictatorul Francisco Franco. „Datorită apartenenţei politice, Molina Fajardo a avut acces la oameni care s-au bucurat că-i pot spune adevărul. Arhivele ilustrează teoria lui, deci putem presupune că are dreptate şi în privinţa zonei în care a fost îngropat cadavrul", a susţinut istoricul.
Acest loc ar fi într-un şanţ săpat de un căutător de apă într-o râpă de lângă ferma Cortijo de Gazpacho, între localităţile Viznar şi Alfacar, la numai câteva sute de metri de locul identificat în 1971 de istoricul Ian Gibson ca adăpostind rămăşiţele lui Federico García Lorca. În 2009, când familia poetului a încuviinţat în sfârşit cercetarea morţii acestuia şi o eventuală dezhumare, s-au făcut săpături în spaţiul indicat de Gibson, numai că nu s-au descoperit rămăşiţe umane. Caballero a apelat la un căutător de apă care să procedeze aşa cum se obişnuia în vremea lui García Lorca, iar specialistul a descoperit un iz