La Sibex, ultima şedinţă a săptămânii a indicat scăderi, speculatorii menţinând miza pe „roşu”. Acestă tendinţă s-a înregistrat pe întreg parcursul zilei, deşi în partea a doua a şedinţei s-a observat, la un moment dat, o temperare a deprecierilor, pe cele mai lichide produse (DESIF şi Dow Jones), fără ca aceasta să se menţină mult timp. Mai mult chiar, scăderile s-au accentuat după ora 17.00, ajungând la minimele zilei pentru produsele menţionate.
La ora 17.30 numărul contractelor era de 4700 cu o valoare de 50 milioane de lei iar piaţa era aproape în întregime una „roşie”. Cele mai multe contracte se înregistrau pe derivatul Dow Jones şi cel pe acţiunile SIF5. Raportat la săptămâna 11-15 iulie, numărul contractelor a fost de circa 33.000 cu o valoare de 325 milioane lei, media valorică zilnică fiind de aproximativ 65 milioane.
Pentru Dow Jones, numărul contractelor încheiate vineri până ora 17.30 era de 3600, tendinţa de scădere anticipată cu o zi înainte de „jucători” menţinându-se, după ce indicele american a închis pe minus şedinţa de pe Wall-Street de joi, ca urmare a remarcilor preşedintelui FED, Ben Bernanke care a declarat că Banca Centrală Americană nu are în planurile sale imediate implementarea de noi stimuli pentru creşterea economică.
Aceste declaraţii au diminuat speranţele privind o a treia rundă de achiziţii de obligaţiuni şi au determinat intrarea pe minus a indicelui american. Vineri, pe piaţa din SUA, a apărut însă ştirea că Citigroup Inc a reuşit să obţină profit pentru al şaselea trimestru la rând după ce pierderile din împrumuturi au scăzut cu 35%, fapt care a permis băncii să elibereze 2 miliarde dolari din rezervele sale pentru pierderi şi să-i socotească ca profit. De asemenea, şi Google a raportat câştiguri importante, rezultatele bune ale acestor companii „setând” o deschidere „verde” pe Wall-Street, car