Timp de două săptămâni, la Căminul Cultural s-au organizat cursuri pentru toate vârstele şi gusturile: pictură, teatru, despre dezvoltarea personală, despre lumea Disney.
Iniţiativa a aparţinut unor oameni inimoşi, care şi-au dorit să-i implice în diferite activităţi recreativ-educative. Participanţii au fost provocaţi chiar şi la un concurs de pescuit, având în vedere că satele componente ale comunei sunt înconjurate de lacuri.
Primarul comunei a făcut pe şoferul
Dacă anul trecut, copiii au învăţat să tragă cu arcul, acum s-au aşezat în faţa roţii olarului. Organizatorii “Şcolii de vară” i-au transportat până în satul de olari Piscu, situat pe drumul Bucureşti-Ploieşti.
“Cum a fost acolo vă las pe dumneavoastră să judecaţi. Eu vă relatez doar că a doua zi, cu două ore înainte de începerea cursurilor zilei, George – cel mai mic membru al excursiei aştepta cu bocelcuţa pregătită pe scările bibliotecii, să meargă din nou la Piscu, fiindcă nu-şi terminase lucrarea”, spune Şerban Moldoveanu, unul dintre iniţiatorii “Şcolii de vară”.
Edilul comunei, Marin Păun, a fost permanent printre copii. Ba chiar a făcut pe şoferul pentru ei, întrucât angajatul primăriei a fost lovit de boală. Sâmbătă, 16 iulie, vor pleca cu toţii într-o nouă excursie, pe Valea Prahovei, o călătorie care va desăvârşi acţiunile desfăşurate la Ciocăneşti timp de două săptămâni.
“La cererea părinţilor şi elevilor, «Şcoala de vară» se extinde anul acesta. Pentru cei mici, se vor organiza cursurile «Mâini de aur» şi «Lumea Disney», iar pentru elevii mai mari vom înfiinţa un Club de dezvoltare personală”, spune prof. Ion Nilă, directorul Şcolii Vizureşti, partener în proiect.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!