Deşi relativ proaspătă, moșia-i instituțională a devenit deja sufocant de strâmtă. S-a ajuns chiar la situația inacceptabilă în care nu i se cere părerea în legătură cu numirea celui ce ar trebui să conducă Muzeul Satului. Se va fi născut ea veșnicia la sat, dar numirile se fac la oraș. Cât despre naționalizări și colectivizări, știm bine de unde ni se trag. Ca să nu mai spun că e și cam multă diversitate. Se impune un control mai eficient asupra mijloacelor de gândire, cercetare și interpretare. Așa că…
Așa că, a fost lansată etapa a doua a monopolizării. (Amintiri din prima etapă aici). Spun că a început, fiindcă oamenii aceștia când pomenesc ceva public, trebuie să înțelegi că fapta lor se află deja cu doi pași înaintea gavarelii. Când înaintașii lor spirituali declarau că “Blaga, Goga, analoga”, cei doi poeți erau deja puși la index.
Prima generație ne-a adus — în furgoane, pe tancuri și prin șantaj armat – monopolul comunismului. Desantul a fost bine pregătit prin lecțiile de internaționalism proletar predate de echipa de limbă română de la Radio Moscova. Care să fie instituția ce ne poate pune la dispoziție lista acelor ”comuniști romantici”, dar cu mâinile ușurel pătate de sânge?
Generația de acum ne aduce monopolul pe anticomunism. Cum, cu excepția ciracilor băștinași ai “eliberatorilor”, românii s-au dovedit incapabili să priceapă virtuțile comunismului, e limpede că nu sunt în stare să înțeleagă nici mecanismul anticomunismului. Așa că, e nevoie de un monitor. Ba chiar de doi/două: Monitorul Oficial și monitorul clasei de “analfabeți”; politologically speaking, binențeles.
Până să aflăm din Monitorul Oficial ce s-a hotărât pe sub masă, aflăm de la sub-monitori iscusiți ce și de ce trebuie să se întâmple. Așa că, “nefrecventabilul” (apud Șerban Foarță) care o ajută pe șefa Camerei Deputaților să numere voturile în Parlament cu u
