Peste 40% din copiii români au mari dificultăţi la citit. Care va să zică, fac cârcei tot urmărind literele cu degetul: o-i, oi, b-o-i, boi. La aritmetică, 2 x 2 nu fac uneori 4, ci adesea 5. Şi la acest capitol suntem nu doar în coada Europei, ci şi a unor ţări unde copiii învaţă pe unde pot, printr-un colţ de junglă defrişat, dar ţări cu conducători responsabili. Apropo: zilele trecute, delegaţii Consiliului provizoriu libian au solicitat oficialilor NATO şi UE nu doar arme şi hrană, ci mai ales sprijin pentru redeschiderea şcolilor din ţinuturile eliberate de sub regimul Gaddafi. La noi, recentul bacalaureat a demonstrat căderea pe tobogan a seriilor de absolvenţi ai unui învăţământ execrabil manageriat la nivel ministerial. Iar (d)efectul Funeriu va agrava fenomenul: şcoli, în primul rând la sate desfiinţate pe capete, personal, mai ales în mediul rural necalificat şi necointeresat, subfinanţare acută. Mai e de mirare că doar 1-2% din tinerii din comune ajung şi la o facultate, chiar la una din acelea cu sita rară? Starea învăţământului reflectă starea generală a societăţii româneşti, zicea ministrul Funeriu, găsindu-şi o scuză la fel de greşită ca şi aprecierea unui comentator care, parcă resemnat, spunea că avem conducătorii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Nu, nu-i Dumnezeu de vină că ministrul Traian Igaş a dat Bac-ul la 24 de ani şi a făcut o facultate, el ştie cum, iar acum insistă că-l preocupă prinderea “branconierilor”. Nu Dumnezeu l-a tot ales primar pe Vanghelie, care e de părere că organizaţiile de partid îşi ejaculează şefii. Nu Dumnezeu l-a făcut şef al pretenţioasei Comisii de control a SRI pe un tip cu 11 clase, nici doctor peste noapte, în relaţii internaţionale, pe o politiciană cu aptitudini de animatoare în reţeaua turistică, ori doctorand şi europarlamentar plin de succesuri pe mezina prezidenţială, care silabiseşte poticnit discursuri de un