Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Osama bin Laden şoma din 2005. În ultimii ani ai vieţii nu a mai fost implicat în niciun atentat

Publicat in Gandul, vineri 15 iulie 2011 ·

Osama bin Laden nu mai plănuia atacuri teroriste, atunci când a fost ucis, ultima sa implicare într-un atentat fiind în 2005, când mai multe bombe au fost detonate în metroul din Londra, scrie Daily Mail.

Deşi era privit drept principala ameninţare teroristă a lumii, bin Laden era mai mult şomer de când stătea ascuns în locuinţa sa din Abbottabad, Pakistan.

Pe 7 iulie 2005, 56 de oameni, printre care şi patru terorişti kamikaze, au murit în atentatele care au avut loc în trei trenuri ale metroului londonez şi într-un autobuz cu etaj. Alte câteva sute de persoane au murit.

"A fost ultimul atentat reuşit pe care Osama l-a dirijat", a declarat o sursă bine informată cu privire la documentele găsite în locuinţa teroristului din Pakistan.

Oficial, însă, deşi autorităţile britanice stabiliseră că atentatul a fost pus la cale de Al Qaeda, nu s-a stabilit încă implicarea directă a lui bin Laden.

Osama bin Laden nu mai plănuia atacuri teroriste, atunci când a fost ucis, ultima sa implicare într-un atentat fiind în 2005, când mai multe bombe au fost detonate în metroul din Londra, scrie Daily Mail.

Deşi era privit drept principala ameninţare teroristă a lumii, bin Laden era mai mult şomer de când stătea ascuns în locuinţa sa din Abbottabad, Pakistan.

Pe 7 iulie 2005, 56 de oameni, printre care şi patru terorişti kamikaze, au murit în atentatele care au avut loc în trei trenuri ale metroului londonez şi într-un autobuz cu etaj. Alte câteva sute de persoane au murit.

"A fost ultimul atentat reuşit pe care Osama l-a dirijat", a declarat o sursă bine informată cu privire la documentele găsite în locuinţa teroristului din Pakistan.

Oficial, însă, deşi autorităţile britanice stabiliseră că atentatul a fost pus la cale de Al Qaeda, nu s-a stabilit încă implicarea directă a lui bin Laden.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 19 minute
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 23 minute
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Bogdan Ivan, criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine / Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată de date oficiale / Este de datoria noastră să recunoaştem problema şi să acţionăm

News.ro acum 29 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la sine”. Prezentând date din surse oficiale, minist

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 39 minute
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum o ora
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

2°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

11°/16°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°