"Vreau o vacanţă exotică!" iată o replică pe care o auzim cu siguranţă în fiecare sezon estival de la partenerul de viaţă. Şi gândul ne duce cu siguranţă la Insulele Canare, la Bali, la Coasta de Azur sau Maldive. Exotic, însă, nu este sinonim cu temperaturi ridicate, tinere în costume de baie, plajă aurită sau cocotieri. Exotic înseamnă special, îndepărtat, învăluit cu puţin mister... vă propunem o vacanţă foarte exotică, în largul oceanului: Islanda.
Insula situată în Oceanul Atlantic ocupă o suprafaţă de peste 100.000 de km2, dintre care aproximativ 10.000 sunt acoperiţi de gheţari, iar cel mai înalt punct al Islandei este reprezentat de vârful Hvannadalshnjúkur (2,119m). Numărul islandezilor depăşeşte 300.000, iar două treimi din populaţie locuieşte în capitala statului, Reykjavik, şi în zona invecinată. Centrul insulei este imposibil de locuit astfel că toate aglomerările urbane sunt dispuse în zonele de coastă.
Capitala cosmopolită se integrează ca o pictură impresionistă în peisajul sălbatic al întregii insule. Un oraş al contrastelor, Reykjavík adună pe străzile sale case mici decorate cu ornamente din fier forjat alături de clădiri înalte din sticlă, rocile vulcanice pornesc de sub fundaţiile muzeelor, iar amprente ale culturilor europene sau americane se intercalează cu puternicele trăsături vikinge pe care încă le mai păstrează capitala.
Zona rurală care învăluie oraşul este cu siguranţă spectaculoasă. Departe de obişnuitele noastre câmpuri cu maci şi peisaje grigoresciene cu car cu boi, partea exterioară capitalei islandeze te duce la pescuit, plimbări cu barca, călărit, căţărări, sau de ce nu o scurtă partidă de golf, ori şi mai bine, un "sport" mai puţin convenţional - privitul balenelor.
Este cu siguranţă interzis să rataţi o zi petrecută la una dintre numeroasele piscine termale sau la spa. Fie că prefer