Nu suntem doar produsul unei familii sau al unui mediu sau al unei religii sau al unei răni şi repudieri, suntem, până la urmă, şi produsul lecturilor noastre. Cărţile sunt un esenţial „joc secund“ al biografiei, o genealogie livrescă mai importantă nu odată decât cea înscrisă în arhivele eredităţii.
În aventura necunoscutului din pagini putem găsi rude mai apropiate, mai statornice decât cele din registrul stării civile şi un privilegiat refugiu din haosul diurn şi nocturn al calendarului. Fiinţele din rafturile bibliotecilor sunt o altă populaţie a lumii, care ne vorbeşte despre mintea şi sufletul celei din recensământul planetei cu mai durabilă înrâurire decât scandalurile zilei. Adevăraţii noştri „tovarăşi de drum", deznădejde şi nădejde.
Predecesorul nostru Filon din antica Alexandrie îndrăznea să afirme că doar intelectul dă adevărata măsură şi imagine a dumnezeirii şi că natura intelectuală a Logosului reprezintă o afinitate spirituală mai profundă decât cea naţională sau organică şi este premisa filiaţiei divine.
Vânătoarea de lectură
Am evocat adesea şocul hipnotic, la 9 ani, când am intrat, fascinat, după anii de urgie şi ură ai prigoanei, nu doar în „nada florilor" dintr-un fermecător orăşel moldovenesc, ci şi în lumea lui Creangă. Renaşterea în limba română atunci a început şi mi-a intermediat, în adolescenţă şi ulterior, până la senectutea americană de azi, marile clipe de răvăşire şi fascinaţie, interogaţie şi vitalitate, dubiu şi adoraţie ale unei altminteri zdruncinate traiectorii existenţiale. După Transnistria, am descoperit precaritatea sporită de faptul că treceam din dictatura antonesciană în cea socialistă, nu doar păgubit de prea multe, ci, mai ales, de lipsa unei biblioteci de familie în care atâţia dintre concetăţenii scutiţi de avatarurile mele puteau găsi o adevărată redută de rezistenţă.
M-am dedat, atunci, c
