Aflat într-o clinică de recuperare din Olanda, după ce şi-a fracturat o vertebră cervicală pe 10 mai, în timpul unui antrenament al lui FC Utrecht, fundaşul Mihăiţă Neşu (28 de ani) le-a adresat un mesaj fanilor săi. Aflat într-o clinică de recuperare din Olanda, după ce şi-a fracturat o vertebră cervicală pe 10 mai, în timpul unui antrenament al lui FC Utrecht, fundaşul Mihăiţă Neşu (28 de ani) le-a adresat un mesaj fanilor săi.
“Nenumăratele flori, desene şi alte forme prin care v-aţi exprimat susţinerea au fost impresionante. În fiecare zi mă uit la steagul uriaş făcut de suporteri pentru mine şi de fiecare dată mă simt copleşit”, a declarat Mihăiţă Neşu într-un mesaj postat, ieri, pe site-ul oficial al lui FC Utrecht.
Fotbalistul a ţinut să-i anunţe pe susţinătorii săi că starea lui de sănătate înregistrează progrese mici, dar constante.
“Mai nou, pot controla scaunul cu rotile în care mă aflu cu ajutorul mâinii drepte. Până acum reuşeam acest lucru doar cu bărbia. Cred că am făcut câteva progrese mici şi în ceea ce priveşte mişcarea picioarelor”, a continuat fundaşul român. “E mult de lucrat, dar pentru mine nu e niciodată prea greu. Iubesc fotbalul şi mă simt puternic mental. Sprijinul vostru îmi dă putere! Vreau să mulţumesc fiecăruia. A fost mult mai mult decât m-am aşteptat”, a încheiat Mihăiţă Neşu.