Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La palatul Cotroceni, în spatele uşilor deschise, se dă cu sapa….praşila a doua

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 iulie 2011 ·

Radu Anton Roman a lăsat o puternică şi importantă amprentă în cultura română, cea mai vizibilă fiind seria de lucrări “Poveştile bucătăriei româneşti\", despre regăsirea şi recuperarea culturii gastronomice rurale, autohtone. A eco-gastronomiei. Sursa: EVZ

Îi datorăm o importantă sensibilizare a opiniei publice, atât prin scris, cât şi prin producţii de televiziune, în ce priveşte dreptul nostru, ca români, la hrană, nu la alimente. Dl. Roman nu a făcut nici apologia parizerului şi nici a cremwurştilor, ci a bucătăriei ţărăneşti, o cultură culinară ce trebuie şi poate fi repusă cu drepturi depline, între tacâmurile potrivite, pe masa românilor. Suntem mai prejos ca italienii, francezii, grecii, ruşii, spaniolii? Trebuie să mutăm salamurile din supermarket, acasă, în frigiderele noastre, iar profiturile altora, să le trimitem din România, afară?

Semnele schimbării care prevestesc renaşterea satului şi a fermei rurale în România sunt peste tot, este suficient să le acordăm atenţie. La Palatul Cotroceni, funcţionează o comisie care are ca obiect de studiu agricultura şi dezvoltarea rurală, adună la un loc cunoscuţi specialişti din mediul didactic şi academic, este condusă de Valeriu Steriu, specialist în agricultură, dar şi politician. Cu siguranţă, ca atâtea alte comitete şi comisii, va da naştere unei dezbateri furtunoase despre viitorul agriculturii româneşti. Agricultură pe care, fiecare, o înţelege altfel. Unii se gândesc la producţii uriaşe de cereale şi la exporturi, alţii, la micii fermieri şi dreptul lor de a exista, iar unii ridică în slăvi biotehnologiile sau OMG-urile. Numai că prima şi a treia cale, sunt abordări posesive şi vor umple satele de muncitori cu ziua, creînd suprafeţe imense de monoculturi prin care nu se va vedea picior de ţăran, ci câmpuri gălbioare cât vezi cu ochii. Este de mirare cum se poate vorbi de grădina carpati

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 26 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum 38 minute
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 3 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum 2 ore
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°