În perspectiva încă îndepărtată a alegerilor prezidenţiale din 2014, îndrăznesc să vă invit să urmăriţi, în traiectoria lor, două personaje politice cât se poate de interesante, unul deja vehiculat în anumite medii ca potenţial candidat, celălalt aflat, deocamdată, în afara pronosticurilor: Sorin Oprescu şi Sebastian Lăzăroiu.

Reconstituind cele mai recente secvenţe ale activităţii lor în spaţiul public, îmi pare că, atât primarul Capitalei, cât şi actualul ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îşi construiesc răbdător şi atent două atuuri biografice semnificative: o carieră calculată pas cu pas în structurile executive şi o poziţie puternic conturată în afara partidelor. Primul atu este expresia deschiderii unui joc de echilibru între capitalul de notorietate şi prevenirea erodării imaginii. Al doilea este o opţiune strategică evidentă. Posibile interpretări şi explicaţii:

Şi Sorin Oprescu, şi Sebastian Lăzăroiu dau adeseori senzaţia - în maniere diferite - că ambiţiile şi viziunile lor politice sunt considerabil mai mari, respectiv mai elaborate decât s-ar impune, date fiind funcţiile pe care le ocupă în prezent. Ambii au făcut până acum mutări imprevizibile şi este de aşteptat ca aşa ceva să se repete. De asemenea, ambii sunt oratori foarte buni, fapt probat în nenumărate situaţii. Există, aşadar, câteva premise notabile în sprijinul presupunerii că evoluţiile lor conduc către mize mari, posibil chiar către cursa pentru scaunul de la Cotroceni.

Factorul declanşator determinant al exerciţiului de imaginaţie pe care vi-l propun este însă modalitatea prin care cei doi au reuşit să pătrundă recent în lumea politică: în calitate de independenţi - Sorin Oprescu reinventându-se spectaculos şi cu succes din eternul candidat cu eşecuri la activ; Sebastian Lăzăroiu debutând efectiv, venind cu expertiza activităţii de consultanţă la cel m