Mi-a plăcut poziţia conaţionalului Daniel Morar, procurorul-şef al DNA şi m-a amuzat, parţial, peroraţia concetăţeanului Kelemen Hunor, încă lider al partidului ce nu ar fi tolerat într-un stat precum Franţa.
La telefon, contactat fiind de un post privat de televiziune, şi-a dat cu părerea şi juristul USL, monsieur Victor Ponta. Părea sincer surprins de situaţie şi mă întreb de ce? Doar în viaţa politică postdecembristă, nu mai este un secret presiunea constantă, elegantă şi eficientă a celor care confundă Bucureştiul cu o suburbie a Budapestei.
De pildă, distinsul ministru Laszlo Borbely, căruia i-am apreciat chiar public, la o reuniune de sorginte academică recentă, conduita comparabilă cu a unui militar – şi nu este aici nicio ironie – propunea, în acelaşi areal de prognoză a riscurilor la securitatea mediului, prezenţa în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a liderului ministerului pe care, cu modestie, momentan îl mai conduce.
Asta ca şi cum în organismul cu atribuţiile CSAŢ, de la Budapesta, ar fi şi maghiarizaţii reprezentanţi ai minorităţii române, sedusă şi abandonată în pusta ungară.
Că domnul ministru s-a gândit la aşa ceva – răspunzând unei întrebări formulate din sală, ca din întâmplare, de un subordonat al său, tot român verde, aici fiind vorba de culoarea dragă udemeriştilor – nu este nimic rău. Dimpotrivă. Un exerciţiu democratic.
Atât de democratic, încât a fost invitat special un ex-secretar de stat, care fiind anterior prevenit de ce va propune rigurosul demnitar, a intervenit cu o dizertaţie menită a lămuri asistenţa, inclusiv invitaţii de peste hotare, dar mai ales pe Laszlo Borbely, cum a fost conceput, năşit şi propulsat în spaţiul politic minunea românismului – consiliul menţionat.
Public, propunerea ministrului mediului a fost parţial anihilată de ex-secretarul de stat. Dar memorată de cei în drept să tacă,
