Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări la străzi în valoare de peste 5 milioane de euro

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

Lucrările ample de reabilitare, dar şi lucrările de reparaţii la străzi avansează într-un ritm bun. Şantierul deschis pentru construcţia noului pod peste Cibin va intra săptămâna viitoare într-o nouă etapă: forarea pentru fundaţiile coloanelor de susţinere a podului.

CITIŢI ŞI:

Au început lucrările pe Valea Oltului. Patru luni de trafic îngreunat!

Sibienii sunt terorizaţi de zgomotul de pe centura ocolitoare

„În prezent sunt în desfăşurare lucrări la străzi de aproape 5,4 milioane de euro. La acestea se adaugă contractul de concesiune cu DPC-ul pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere în valoare de aproximativ 20.000.000 de lei.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Pe strada Viitorului s-a început montarea bordurilor, carosabilul fiind la nivel de piatră spartă.

În Cartierul Tineretului se lucrează pe strada Deventer la montarea noilor borduri şi la turnarea betonului pe trotuare. Pe strada Lisabona se lucrează la aştenerea stratului de balast.

În Zona Industrială Vest se lucrează pe drumul secundar 7. Pe un tronson al străzii se lucrează la montarea bordurilor şi pe porţiunea dintre strada Europa Unită şi strada München se aşterne stratul de balast.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga – play-out: Petrolul Ploieşti se impune în fața Sepsi OSK cu 2-1

HotNews acum 9 ore
Echipa ploieşteană Petrolul s-a impus vineri seară, pe teren propriu, scor 2-1, în faţa formaţiei Sepsi OSK, în etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii. El Sawy a deschis scorul pentru oaspeţi, încă din primul minut, cu un şut din careu, la centrarea

VIDEO Atac sângeros al Rusiei, cu rachetă balistică, asupra Krivoi Rog, oraşul natal al lui Zelenski. Cel puțin 12 morți, peste 50 de răniți

HotNews acum 11 ore
Un atac cu rachetă balistică lansat de Rusia asupra orașului ucrainean Krivoi Rog, vineri seară, a lovit o zonă rezidenţială, cel puțin 12 persoane fiind ucise, a informat guvernatorul regional, transmite Reuters. Cel puțin alte 50 de persoane au fo

Traian Băsescu i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu. Premierul: „Turnător ordinar”

Libertatea acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis vineri, 4 aprilie, că „guvernarea USL cu Ciolacu premier a adus România într-o criză multiplă” și că „singurul lucru pe care domnul Ciolacu îl mai poate face pentru ţară este să demisioneze”. În mai puțin

Actorul Russell Brand, acuzat de viol și agresiune sexuală

G4Media acum 9 ore
Actorul Russell Brand a fost acuzat de viol și alte două acuzații de agresiune sexuală. Brand va apărea în fața instanței din Londra pe 2 mai, potrivit poliției metropolitane, care a început să-l investigheze în septembrie 2023 după o serie de acuza

Barack Obama şi Kamala Harris critică politicile lui Donald Trump, într-o rară luare de poziţie de la revenirea republicanului la Casa Albă

HotNews acum 9 ore
Fostul preşedinte american Barack Obama şi fostul vicepreşedinte Kamala Harris şi-au exprimat joi, în două discursuri separate, opiniile cu privire la starea ţării lor, criticând în acelaşi timp acţiunile lui Donald Trump, într-o rară luare de poziţ

O elevă de 16 ani și-a lovit profesoara în cap, în recreație, la o școală din Bistrița-Năsăud. Femeia a fost dusă la spital

Libertatea acum 9 ore
O elevă în vârstă de 16 ani, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean, județul Bistrița-Năsăud, a agresat o profesoară în pauza dintre ore, potrivit Digi24. Femeia a fost transportată la spital, iar adolescenta a fost reținută pentru 24 de

A fost cutremur în România vineri după amiază. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 14 ore
Oficialii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) au anunțat că vineri după-amiază, 4 aprilie, a avut loc un cutremur în România. Conform informațiilor furnizate de ei, magnitudinea seismului a fost de 3,2

SRI anunţă că monitorizează permanent activităţile de dezinformare şi propagandă în mediul online

News.ro acum 11 ore
Serviciul Român de Informaţii anunţă, vineri, că monitorizează permanent activităţile de dezinformare şi propagandă în mediul online, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege. Activitatea SRI vizează ”identificarea, analizarea şi combaterea

Traian Băsescu: „Singurul lucru pe care Ciolacu îl mai poate face pentru țară este să demisioneze”. Lista reproșurilor fostului președinte

HotNews acum 10 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că România dă impresia că este o țară în care nimeni nu conduce și îl blamează pe premierul Marcel Ciolacu pentru „criza multiplă”. „Parcă nimeni nu conduce. Guvernarea USL cu C

Tenis: Irina Bara este la un pas de trofeul de dublu la Bogota

News.ro acum 10 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au învins în semifinale echipa favorită 2 Emily Appleton/Quinn Gleason

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/25°
dum.

3°/13°
lun.

2°/8°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

sâm.

6°/21°
dum.

1°/8°
lun.

-0°/7°
mar.

0°/7°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

5°/13°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/17°
dum.

-1°/5°
lun.

-3°/5°
mar.

-2°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/20°
dum.

1°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/9°