Pentru a-ţi atinge obiectivele în SUA, trebuie să te comporţi, să te îmbraci, să vorbeşti, să acţionezi ca un american. După cinci ani în Statele Unite, încă mai consider că prezenţa mea aici o luptă continuă, cu satisfacţiile şi eşecurile aferente. Însă, în ciuda tuturor dificultăţilor, America îmi oferă un drept de neimaginat în România: dreptul de a avea control asupra vieţii mele, de a-mi atinge obiectivele într-un context politic, social şi juridic matur.
Mărturie din rubrica Master FP , FP România nr.23 (iulie/ august 2011), din 11 iulie la toate standurile de presă
Un prieten mi-a mărturisit că nu-şi poate imagina de ce şi-ar dori alţi străini să emigreze în America. Considera că SUA sunt afectate de acelaşi tip de criză financiară ca şi restul lumii şi, ca atare, oamenii care trăiesc în alte ţări nu ar avea destule motive raţionale pentru a dori să ajungă pe pământ american. Pe moment, cea mai potrivită replică a fost: depinde ce laşi în urmă şi care sunt lucrurile de care fugi. După cinci ani petrecuţi în America, consider că am o experienţă destul de nuanţată cu privire la lucrurile care m-au făcut să părăsesc România fără a mă uita în urmă şi fără a mă gândi, nici măcar o dată, că decizia de a pleca din ţară ar fi fost una greşită. Am răsuflat uşurat când, în 2006, Boeingul 777 în care mă aflam părăsea Bucureştiul pentru a mă duce la Chicago. Eram liniştit pentru că mă gândeam că o dată ajuns în America nu voi trece prin aceleaşi momente de groază precum bunicul meu, care a fost internat la spitalul judeţean din Galaţi suferind de gripă, pentru a ieşi din spital cu Hepatita C.
Pentru prima dată credeam că voi ajunge într-o ţară unde tinerii îşi pot construi propriul viitor exclusiv pe baza performanţelor personale şi nu datorită conexiunilor pe care părinţii sau prietenii de familie le-ar avea. În condiţiile în care aşteptările mele relativ
