Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru din zece spanioli sunt de acord cu expulzarea şomerilor străini

Publicat in Capital, vineri 15 iulie 2011 ·

Patru din zece spanioli sunt de acord cu expulzarea imigranţilor şomeri, iar aproape 80% consideră că acum sunt mulţi sau prea mulţi străini în Spania, informează vineri EFE, pe baza unui raport elaborat de Observatorul spaniol asupra rasismului şi xenofobiei, care depinde de Ministerul spaniol al muncii şi imigraţiei.

Criza economică a fost cea care a dus la creşterea acceptării, din partea spaniolilor, a partidelor de ideologie rasistă sau xenofobă, arată rezultatele studiului. Mai precis, 18% dintre spanioli se arată de acord cu ideea ca imigranţii şomeri vreme de multă vreme să fie expulzaţi din Spania, 22% sunt mai degrabă de acord cu această propunere, iar 26% nu sunt de acord cu aceasta.

Referitor la numărul imigranţilor din Spania - peste 5 milioane - 46% dintre localnici spun că este excesiv, 33% consideră că este ridicat, iar 17% apreciază că este acceptabil.

Potrivit raportului menţionat, care analizează datele strânse la sfârşitul lui 2009 de Centrul pentru anchete sociologice (CIS), spaniolii consideră că imigranţii constituie cel mai protejat colectiv, că primesc mai mult decât oferă şi că acaparează toate ajutoarele, mai ales cele şcolare. De asemenea, spaniolii consideră că imigranţii sunt responsabili şi pentru deteriorarea serviciilor sanitare şi de învăţământ.

Autorii raportului atribuie crizei economice schimbarea imaginii pe care o au spaniolii faţă de imigraţie, avertizând totodată că această percepţie este mai frecventă în grupurile supuse concurenţei mai acerbe pe piaţa muncii. Astfel, 39% dintre cei intervievaţi consideră 'destul de acceptabilă' preferinţa pentru un spaniol la angajare, în faţa unui străin, 24% consideră că este foarte acceptabilă, şi numai 22% dintre cei intervievaţi consideră că este un fapt foarte puţin acceptabil, iar 9% spun că este inacceptabil.

Concluziile s

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 9 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 26 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 44 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 47 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 20 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 11 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°