Regia Autonomă de Transport din Capitală introduce, din această noapte, 23 de trasee cu autobuze. Noiile linii vor avea terminalul central la Piaţa Unirii şi vor sosi în staţii la un interval de minimum 30 de minute şi maximum de 60 de minute.
Pentru prima dată după 1990, transportul public de noapte va fi funcţional fără întrerupere şi pe tot teritoriul Capitalei. Decizia Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a fost făcută publică alaltăieri, după o serie de calcule, studii şi consultări ale publicului. „Potrivit unui studiu care a fost realizat începând din 2008, 98 la sută din persoanele chestionate în Bucureşti au răspuns că doresc introducerea transportului public pe timp de noapte", a declarat ieri, pentru „Adevărul", directorul general al RATB, Adrian Criţ. El a adăugat că mai multe calcule la zi ale specialiştilor din cadrul regiei au arătat că instituţia va cheltui 30.000 de lei pe noapte pentru tot ceea ce presupune reţeaua de „autobuze nocturne".
Citeşte şi:
PREMIERĂ ÎN CAPITALĂ De vineri noapte, avem transport public de noapte
Preţul unei călătorii va fi cel existent în reţeaua de transport public, respectiv 1,3 lei, iar autobuzele vor circula, între orele 23.00-1.00 şi 5.00-6.00, la un interval de 30 minute şi între orele 1.00-5.00, la 60 de minute. „Transportul public de noapte în Bucureşti aduce avantaje în rândul călătorilor, din punct de vedere social, prin costurile scăzute. Aici vorbesc despre faptul că oamenii nu mai sunt nevoiţi să circule doar cu taxiul. De asemenea, dezvoltarea turistică a Capitalei şi faptul că Centrul istoric al oraşului este foarte vizitat în ultima perioadă au cântărit greu în luarea acestei decizii în Bucureşti", a precizat Criţ.
Avantaj pentru cei care muncesc până târziu
Componenta de dezvoltare a municipiului a fost luată şi ea în calcul, mai ales că sunt din ce