- Editorial - nr. 824 / 15 Iulie, 2011 Toata aceasta tevatura in jurul rezultatelor slabe, obtinute in prima sesiune a examenului de bacalaureat de catre absolventii clasei a 12-a din acest an, m-a determinat sa ma intorc cu gandul, intr-un moment de necesara si benefica nostalgie, spre dascalii mei si spre scoala prin care, cu atatia ani in urma, am trecut. S-ar putea ca unii dintre invataceii de azi sa "prinda” cate ceva si sa urmeze vreo povata in viitoarea devenire a lor. Un parcurs al "jaloanelor”, in timp, de peste 65 de ani, apeland la intoarcerea in memorie, trebuie inceput cu... inceputul. Parca si acum aud vocea baritonala a dascalului meu, invatatorul din Idicel-Sat, moldoveanul Gavril Popovici, aproape imploratoare, incercand sa-l convinga pe tatal meu, cu care abia ma intorsesem de la truda campului, sa ma dea la "ciclul doi”, cum se spunea pe atunci claselor V-VII (gimnaziul de azi) de la Ideciu de Sus. Acolo se facea scoala buna, desi nu trecusera multi ani dupa razboiul nimicitor, avea cantina si internat. Evident, logica domnului invatator, insotita de argumente convingatoare, nu-i prea convenea tatalui meu. Trait in cultul muncii ogorului, cu pamantul pentru totdeauna intrat in palmele crapate si batatorite ca potangul, si al valorii, in interpretarea lui taraneasca, un fecior trebuia, alaturi de ceilalti doi frati, sa ramana acasa, sa lucreze pamantul conform unei logici si unei morale, insotite de inteligenta aplicativa, prioritara pentru un gospodar. Tatal meu intarzia, premeditat, sa-si spuna punctul de vedere, asa cum indeobste procedeaza taranii inainte de a lua o hotarare definitiva. Tac si cugeta... strategic. Si numai ce-l aud, din coltul tarnatului in care eram pitit, martor ascuns, dar vinovat, al unei decizii hotaratoare pentru viata mea, cea a unui fiu de taran menit sa framante pamantul inaintemergatorilor, asa cum au facut-o generat