UPDATE (vineri, 15 iulie, ora 23.00) Rodica Guiu este noua directoare generală la Copyro, în urma alegerilor desfăşurate vineri, 15 iulie, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, înlocuind-o din funcţie pe Nicoleta Cofcinski. Rodica Guiu a fost propusă de actualul presedinte Copyro, Eugen Uricaru. Pînă la alegerea în noua funcţie, Rodica Guiu a fost consilier juridic la Copyro. În şedinta de vineri, Rodica Guiu a fost singura candidată admisă în concurs, după ce candidatura Cristinei Poterăşoiu – director executiv al Asociaţiei Editorilor din România – a fost invalidată, pe motiv că nu a semnat olograf „scrisoarea de intenţie“ şi „CV“-ul. Cristina Poterăşoiu a fost propusă şi susţinută de Dan Mircea Cipariu, care, în urma respingerii candidaturii Cristinei Poterăşoiu, şi-a anunţat demisia din Comisia de Lectură a Copyro şi din Copyro. Prin invalidarea candidaturii Cristinei Poterăşoiu s-a ajuns în situaţia unui candidat unic, Rodica Guiu, care a fost susţinută de preşedintele Uricaru, evitîndu-se, astfel, un vot secret la care să participe doi candidaţi.
Textul de mai jos, al scriitoarei şi traducătoarei Riri Sylvia Manor, a fost trimis redacţiei revistei Observator cultural înainte de desfăşurarea alegerilor. Nu-i lăsaţi singuri pe obişnuiţii Casei Copyro, în ziua de 14 iulie!
Săptămîna aceasta, pe 14 iulie, are loc adunarea generală Copyro, care va alege o nouă conducere. Actuala conducere a fost suspendată de către ORDA, pe motiv că au depăşit plafonul legal de 15% din încasări, care poate rămîne la dispoziţia Copyro. Revista noastră a publicat recent un interviu cu Robert Bucur, director general ORDA, cu titlul: „Copyro n-a dorit să intre în legalitate“, publicat în Observator cultural, din 9 iunie 2011. Supunem atenţiei cititorilor noştri un mesaj primit de la scriitoarea şi traducătoarea Riri Sylvia Manor. Trei lucruri par extrem de gr