"Nu am folosit vibratorul pe care l-am folosit de ziua mea. L-am ascuns bine, să nu am surprize, nu de alta", a comentat şatena.
Alexandra are grijă de sănătatea ei, astfel că face sex protejat.
"Nu folsesc eu protecţie, foloseşte persoana cu care sunt", a spus Alexandra Bădescu atunci când a fost întrebată, mai în glumă, mai în serios, dacă se protejează de razele soarelui.
Reporterul CANCAN TV a vorbit apoi despre statutul de burlăciţă al Alexandrei Bădescu, aceasta spunând că este singură pentru că deocamdată nu a întâlnit persoana potrivită.
"Nu sunt o 'burlacă', Doamne fereşte, n-am găsit persoana potrivită lângă care să-mi petrec timpul. Am avut o relaţie, a eşuat.Nu sunt în căutare, că sună aiurea, dar am o viaţă frumoasă şi nu ăsta e cel mai iportant lucru pentru mine. Următorul bărbat din viaţa mea trebuie să aibă peste 28 de ani. Am aşteptări multe şi sigur voi fi dezamăgită. Aşa că ar fi mai bine să am zero aşteptări, zero pretenţii ca să fiu surprinsă", a mai spus fosta soţie a lui Andrei Ţârdea, pentru CANCAN TV.
"Nu am folosit vibratorul pe care l-am folosit de ziua mea. L-am ascuns bine, să nu am surprize, nu de alta", a comentat şatena.
Alexandra are grijă de sănătatea ei, astfel că face sex protejat.
"Nu folsesc eu protecţie, foloseşte persoana cu care sunt", a spus Alexandra Bădescu atunci când a fost întrebată, mai în glumă, mai în serios, dacă se protejează de razele soarelui.
Reporterul CANCAN TV a vorbit apoi despre statutul de burlăciţă al Alexandrei Bădescu, aceasta spunând că este singură pentru că deocamdată nu a întâlnit persoana potrivită.
"Nu sunt o 'burlacă', Doamne fereşte, n-am găsit persoana potrivită lângă care să-mi petrec timpul. Am avut o relaţie, a eşuat.Nu sunt în căutare, că sună aiurea, dar am o viaţă frumoasă şi nu ăsta e cel mai iportant lucru pent