„Marinarii" vor juca, sâmbătă, un ultim joc de verificare înainte de a pleca la Predeal pentru primul stagiu de pregătire al verii, urmând să joace la Călăraşi în compania echipei locale, Dunărea
Antrenorul Farului, Marian Pană s-a declarat extrem de nemulţumit faţă de jocul prestat de echipa sa în amicalul contra unei nou-promovate în Liga a III-a, Eolica Baia, încheiat cu victoria la limită a „marinarilor", scor 4-3.
Obiectivul propus pentru sezonul viitor, promovarea în Liga I este departe de a fi realizabil pentru echipa fanion a judeţului, după evoluţia jucătorilor lui Marian Pană în primul joc de pregătire al verii. După ce a renunţat la sfârşitul săptămânii trecute la 11 jucători, printre aceştia numărându-se şi veteranul Paşcovici, tehnicianul Farului a avut la dispoziţie un lot de 34 de jucători la meciul de miercuri seară. La finalul jocului însă, Marian Pană a declarat că niciunul dintre jucătorii aduşi în această perioadă la echipă nu a arătat că poate ajuta echipa în sezonul viitor. „Încheiem o perioadă de vizualizare şi urmărire a unor jucători şi, din păcate, nu m-a convins nimeni. Tot jucătorii pe care i-am găsit aici sunt cei mai în măsură să rămână la echipă. În mod deosebit, am urmărit jucătorii sub 21 de ani, însă nu cred ca va rămâne cineva. Deficitari suntem pe toate posturile, însă trebuie să avem răbdare. Cu lotul de acum, Farul nu poate emite pretenţii la promovare şi mai mult nu pot spune pentru că sunt mulţi factori", a declarat antrenorul Farului după prima partidă amicală a verii.
Ultima verificare înainte de stagiul de la Predeal
Luni, lotul „marinarilor" va pleca într-un cantonament de 12 zile, la Predeal. O parte din jucătorii care vor face deplasarea la munte sunt Cernea, Zdrâncă, Niţescu, Adrian Barbu, Nicolau, Buzea, Liviu Ştefan, Oprea, Sescioreanu, Husein, Chehaia, Stăncioiu, Păduraru, Sascău, Conţu, Lupu,