Costel Pătrăşcan locuieşte la Brăila, dar le face o concurenţă primejdioasă caricaturiştilor din Bucureşti. Desenele sale, indiferent de publicaţia în care sunt reproduse, atrag imediat atenţia şi încântă. Când le descopeream în „Adevărul“, „Săptămâna financiară“, „Evenimentul zilei“, „Cotidianul“, „Plai cu boi“ sau „Aspirina săracului“ le „citeam” înaintea textelor propriuzise. În „România literară“ nu trebuia să le descopăr, întrucât artistul mi le trimitea chiar mie, dându-mi posibilitatea să le văd înainte de a apărea în paginile revistei.

Ceea ce am remarcat de la început – şi ceea ce este evident şi acum, pentru cine deschide, de exemplu, splendidul album Fabricat în România (Craiova, Aius PrintEd, 2010) – este plăcerea de a desena a caricaturistului. Numai Matty Aslan, dintre predecesori, mai avea această stare de voioşie, tradusă prin tendinţa de face personajele simpatice, chiar şi pe cele negative. Dracul însuşi ar deveni agreabil dacă s-ar lăsa desenat de Costel Pătrăşcan. Aşa cum alt desenator foarte talentat, Linu, te face să îndrăgeşti obiectele, Costel Pătrăşcan te face să îndrăgeşti oamenii – pe toţi oamenii, indiferent de rolul jucat de fiecare în societate.

Personajele caricaturistului care locuieşte pe axa Washington–Londra–Brăila au o atitudine pitoresc-şleampătă. Părul le stă împrăştiat pe cap, iar hainele curg pe ele. Par împăcate cu orice situaţie, iar forma lor maximă de reacţie este nedumerirea. Până şi sinucigaşul care şi-a pus capul în laţ şi stă cocoţat pe taburetul pe care urmează să-l răstoarne cu piciorul ascultă plin de solicitudine şi uşor mirat întrebarea pusă de un medic: „Ai probleme cu scaunul?”

Genul acesta de jocuri de cuvinte este cultivat cu predilecţie de Costel Pătrăşcan. Expresii uzuale îşi dezvăluie, prin desen, sensuri neaşteptate, de un comic irezistibil. Doi poliţişti se uită, de pildă, la un tabl