Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu le suflă în ceafă constructorilor de la autostrada Timişoara-Lugoj

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 iulie 2011 ·

Ministrul Transporturilor a fost iar in vizită pe şantiere. Boagiu a spus că experienţa a învăţat-o să nu mai creadă promisiunile firmelor care lucrează la drumuri, ci să se ducă să vadă cu ochii ei stadiul execuţiei Sursa: Adi Pîclişan

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a declarat vineri, dupa o vizita pe autostrada Arad-Timisoara ca legatura acesteia spre Europa, autostrada Nadlac-Arad, va intra în faza de executie la finalul lunii august. Boagiu a mai spus ca are informatii „neoficiale” ca proiectarea tronsonului de autostrada Nadlac-Arad este pe cale sa fie finalizata. „Pe Arad-Nadlac, eu stiu ca sunt într-o faza avansata cu proiectarea. Ne asteptam ca pâna la finalul lunii august sa aiba proiectarea deja facuta, sa intre în executie”, a declarat Boagiu.

În ceea ce priveste tronsonul de autostrada Timisoara-Lugoj, ministrul sustinca ca acest contract întâmpina probleme datorita unor „contestatari de profesie”, astfel ca se asteapta decizia CNSC pentru a fi demarate lucrarile.

„Pe tronsonul Timisoara-Lugoj exista o problemă cu o contestație făcută de contestatari de profesie. Daca vă uitații la firmele care au facut contestația veți vedea că sunt firme care și-au făcut o meserie din a contesta licitațiile. Avem unul din tronsoane care este încă la CNSC. Așteptăm decizia CNSC pentru a semna și pe acest tronson”, a declarat Anca Boagiu.

Nu mai crede în vorbe, doar dacă vede cu ochii ei

Ministrul Transporturilor a vizitat la Timisoara o parte din tronsonul viitoarei autostrazi a vestului si a mai afirmat, ca, tinând cont de ritmul lucrarilor, inginerii constructori din România „si-au recapatat încrederea în ei si demnitatea de constructori. (...) Acesta (tronsonul Timisoara-Arad - n.r.) este un contract care a început printr-o notificare, dar, în acest moment, dat fiind ritmul în care se lucreaza, nu numai pe acest contract, pot sa spun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 24 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 35 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 19 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 49 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 45 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°