Soţii Grigorescu sunt şoferi de taxi din anii ’90. Nu peste mult timp vor aniversa nunta de argint. Este o viaţă în doi în care fiecare are drumul său, cu maşina sa şi cu străinul său în dreapta. Gabriela Grigorescu (zisă Bica) face taximetrie din noaptea de Crăciun a anului 1996. Soţul ei, Petre (zis Ceauşescu), făcuse accident şi cineva trebuia să-i ia locul.
Soţii Grigorescu locuiesc într-un sat din Ilfov. Sunt vecini cu pista de decolare a Aeroportului Otopeni. Pentru ei weekendul înseamnă câteva ore, duminica după-amiaza. Atunci sunt cu oalele de mâncare pe foc, atunci duduie maşina de spălat. Sunt căsătoriţi din 1990, nu au copii, doar un câine, Simba, şi un iepure, Rică. Animalele se fugăresc pe sub două maşini galbene: un Logan cam trist şi sobru şi un Citroën, pe nume Xsara, o maşină voluptuoasă şi cosmopolită ca o femeie teribilă care nu dă doi bani pe bărbaţii trişti şi sobri. Aşadar, maşinile convieţuiesc în aceeaşi curte în rutină şi din obligaţie, nu-şi mai vorbesc de mult timp, abia dacă se mai ating din greşeală cu oglinzile laterale.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre proprietarii lor. Doamna Bica are 47 de ani, e tunsă tinereşte şi poartă în urechi cercei fistichii. Domnul Petre are 50 de ani, e tuns regulamentar, dar de la ceafă îi pleacă o codiţă împletită care se termină pe la jumătatea şirei spinării. E chimie între ei, se vede după căldura cu care bărbatul o strigă pe femeie prin curte: „Bico, cât mai avem de plată la Citroën?". Bărbatul e şofer de taxi din 1993. Totuşi, ar fi nedrept să-i neglijăm biografia de pieton. În 1978 a fugit din ţară pe la Turnu Severin cu o barcă a Armatei Române, pentru care a plătit, împreună cu câţiva prieteni, suma de 35.000 de lei.
A ajuns la Belgrad, dar, fiind minor, nu a primit azil politic. A fost predat de iugoslavi autorităţilor din România. A făcut puşcărie, şi, în acei an
