Oameni părăsiţi de autorităţi, uitaţi de lume, departe de cel mai elementar confort fizic şi de o privire binevoitoare există peste tot, în ţară. Sunt sate care se sting - precum lumânările lăsate să vegheze viaţa de dincolo, în bătaia vântului - împreună cu puţinii locuitori care au mai supravieţuit, atât înainte, cât şi după '89. Sunt semne de viaţă ce se zbat, amorţite, în ceasul din urmă al deznădejdii; semeni de-ai noştri care, după ce şi-au pierdut dreptul la un dispensar, la un medic, la orice sursă de informaţie, într-un cuvânt la toate avantajele civilizaţiei acestui mileniu, au rămas fără orice frântură de speranţă. Se întâmplă, uneori, să-i cunoaştem, personal, sau să-i zărim printre ruinele caselor, printre morminte, ori plângându-şi soarta înstrăinării de lume, la care i-au împins autorităţile. Şi nu se poate să nu rămâi profund răvăşit, atunci când sunt "aduşi" în actualitatea zilei de un reportaj tv, difuzat la ore târzii din noapte… Bunăoară, sătenii din Piţigaia, judeţul Călăraşi - lăsaţi, cu tot dinadinsul, parcă, într-un Ev Mediu neiertător. Te întrebi dacă nu cumva fac parte dintr-un lot experimental privind capacitatea de supravieţuire, prin înstrăinarea dirijată de tot ce este omenesc. Cei câţiva locuitori mai au însă puterea să ne transmită, de acolo, de pe tărâmul suferinţei, că nu sunt chiar o cantitate neglijabilă, de vreme ce, în campaniile electorale, sunt vizitaţi cu asiduitate şi… "cumpăraţi" să voteze cu partidul x, y, z… Depinde, în cele din urmă, ce "orientare" se îndură să le aducă de-ale gurii, în atare împrejurări de importanţă politică naţională. Şi totuşi, aceşti cetăţeni ai lui Dumnezeu - singura ţară unde vieţuiesc - între două legislaturi (în restul timpului fiind total ignoraţi!) dobândesc, subit, importanţă maximă, prilej cu care li se promite marea cu sarea. Şi chiar primesc… sare în ochi. Înclinăm să credem că nimeni,