Premierul Boc a declarat că ideea ca meciul de box al lui Lucian Bute să fie finanţat cu fonduri UE, pentru promovarea ţării, a rezultat din "discuţii colective" la care a participat şi el ca prim-ministru, apreciind că ar fi fost mai bine ca mulţumirile să fie adresate doar în conferinţa de presă.
Şeful Guvernului a arătat , la ostul B1 TV, că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a avut şi are în continuare tot sprijinul său pentru organizarea meciului de box susţinut de Lucian Bute la Bucureşti şi a precizat că el însuşi s-a întâlnit o dată sau de două ori cu Rudel Obreja, care i-a cerut sprijin pentru finanţarea galei de box.
Premierul a explicat că i-a transmis lui Obreja că nu are posibilitatea de a finanţa direct această gală, apelând de exemplu la Fondul de rezervă, dar că în urma unor "discuţii colective" a apărut ideea ca finanţarea să fie asigurată prin fonduri euorpene, ca parte a programului de promovare a imaginii ţării.
El a apreciat însă că ar fi fost mai bine ca Bute să îi mulţumească ministrului Udrea doar la conferinţa de presă, nu în faţa întregului public.
"Bănuiesc că nici eu nu aş fi avut altă soartă. Dacă aceste mulţumiri erau adresate la conferinţa de presă era suficient", a spus Boc.
Referitor la sponsorizările achitate de către mai multe companii de stat entru această gală, premierul a arătat că fiecare firmă de stat are un mic buget pentru astfel de acţiuni de promovare şi că este nevoie de "deschidere" în abordarea acestui subiect.
Ministerul Dezvoltării şi Turismului a încheiat un contract de 1,93 milioane de euro, fără TVA, cu o firmă deţinută de Rudel Obreja pentru promovarea brandului naţional turistic la gală. Din valoarea totală a contractului, aproape 600.000 de euro sunt pentru expunerea brandului pe ringul de box, organizatorul galei asumându-şi o audienţă de 2,45 milioane