Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretari arădeni în topul salariilor. Eusebiu Pistru câştigă cinci mii de lei pe lună.

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

Din cei patru secretari de stat din Arad, cel din cadrul Minsterului Transporturilor câştigă cel mai mult. Eusebiu Pistru câştigă aproximativ 5.000 de lei pe lună, bani care l-au ajutat să-şi acumuleze o adevărată avere.

În urma unui top întocmit de curând, în funcţie de salariile câştigate, un top al secretarilor de stat la nivelul judeţului Arad, cel mai bine stă Eusebiu Pistru, funcţionar în cadrul Ministerului Transporturilor, cu un venit lunar de aproximativ 5.000 de lei. Chiar dacă la prima vedere pare un salariu modic pentru funcţia ocupată, secretarul de stat arădean are o declaraţie de avere mult mai consistentă.

Făcută publică recent, declaraţia de avere a arădeanului scoate la iveală câteva proprietăţi, bijuterii şi chiar spaţii comerciale şi conturi bancare. Terenurile, aproximativ 14 la număr, sunt dobândite în perioada 2001 – 2008 împreună cu soţia sa, Geanina Pistru.

„Le-am luat în 2006 de la o persoană fizică. Sunt pe o coborâre spre autostradă. Cam 5.000 de metri pătraţi, fiecare parcelă. Le-am luat când nu se punea problema de nicio expropriere sau cel puţin erau blocate. M-a dezavantajat exproprierea. Eu vroiam să fac acolo o investiţie mare, o reprezentanţă auto”, a declarat Eusebiu Pistru vizavi de terenurile cumpărate. Tot din declaraţia de avere a secretarului de stat arădean, făcută publică pe site-ul oficial al Ministerului Transporturilor, soţia acestuia câştigă un salariu de aproximativ 2.800 de lei, în funcţia de viceprimar al Aradului. Banii câştigaţi de secretarul de stat arădean îl clasează pe locul 15 pe ţară în topul celor mai bune salarii. La nivelul judeţului Arad, Eusebiu Pistru este urmat de Andras Kiraly, de la Ministerul Educaţiei, şi de Constantin Dascălu, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Bani puţini, averi imense

În ceea ce-l priveşte pe secretarul de stat arăd

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 38 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°