Al doilea avertisment pentru economia americană în decurs de două zile.
Agenţia Standard and Poors a pus şi ea sub evaluare negativă ratingul Statelor Unite, avertizând că Administraţia Obama trebuie să acţioneze urgent pentru ridicarea plafonului de îndatorare a statului. Acelaşi lucru l-a făcut şi agenţia Moody’s.
Standard and Poors subliniază că nu va ezita să retrogradeze ratingul Statelor Unite chiar în decursul următoarei luni, dacă administraţia americană nu va lua măsuri urgente pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Moody’s a pus şi ea sub supraveghere ratingul Statelor Unite, aflat acum la cel mai înalt nivel de încredere. A fost prima acţiune de acest fel din 1996 încoace, transmite TVR.