Atleta Esthera Petre a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de săritură în înălţime, la Campionatele Europene de tineret, de la Ostrava.
Esthera Petra a intrat în concurs direct la 1.80 metri, trecând fără probleme, din prima încercare, la fel ca la 1.84 metri. Următoarele două încercări, la 1.87 şi 1.90 metri, au fost reuşite la fel de uşor de sportiva română, care s-a menţinut în primele patru locuri ale finalei. La 1.92 metri, Esthera Petre a trecut din a doua încercare, reuşind apoi cea mai bună performanţă a carierei, din prima încercare, la 1.94 metri, cu care şi-a asigurat prezenţa pe podium. În acel moment se duela cu Oksana Okuneva (Ucraina) şi Burcu Ayhan (Turcia), ambele cu aceeaşi performanţă. Ştacheta a fost ridicată la 1.96 metri, Esthera ratând primele două încercări, dar reuşind s-o treacă din ultima, cea mai bună performanţă din carieră aducându-i medalia de aur. Okuneva şi Ayhan au cucerit medalia de argint, respectiv bronz (ambele cu 1.94 metri).
Ziua de sâmbătă a debutat excelent pentru delegaţia României, care a oţinut o medalie de aur în finală la aruncarea ciocanului, prin Bianca Perie. Sportiva tricoloră a avut o performanţă de 71.59 metri, cu care a doborât şi recordul CE de tineret, deţinut din 2005, de rusoaica Yekaterina Khoroshikh (71.51 metri). Într-o altă finală, la 200 metri feminin, proaspăta campioană europeană la 100 metri, Andreea Ogrăzeanu a ratat şansa de a-şi îmbogăţi palmaresul, încheind pe locul 7 (23.69 secunde).