Ura ii deformeaza nu numai sufletul, ci chiar si aspectul fizic. Boala li se citeste latrailor pe fata si, saracii, cauta in permanenta scandal. Scandalul le devine hrana si fara el nu pot trai. Limba romana, desi capabila sa exprime tot ce gindeste omul, are uneori a se confrunta cu geniul poporului roman, mereu in cautarea perfectiunii si a reliefarii esentialului. Latraul, neologism derivat de la verbul „a latra", surprinde foarte exact o boala foarte raspindita, cu predilectie in lumea politica, boala care are efecte consistente in poluarea vietii multora dintre romani si care le creeaza o stare de disconfort vizibil. Un om devine latrau dupa ce cade intr-o capcana pe care n-o intuieste. Sa ma explic putin. In prima faza a acestei maladii, omul normal se ataseaza unui interes. Intelege sa profite de orice ocazie pentru a-si atinge scopul si, aproape invariabil, foloseste lingusirea celui care il poate ajuta. O faza incipienta, caracteristica de obicei si lingaului. Aproape pe nesimtite, omul acesta este inclinat sa-si apere binefacatorul, cu speranta ca in timp va deveni extrem de util, de indispensabil acestuia. Incepe cu exercitii de miriieli si apoi, prinzind curaj, trece la latrat. Devine din ce in ce mai atasat spiritului de haita din jurul stapinului si usor, usor dezvolta o pasiune morbida de a-si apara privilegiul de a fi in gratiile celui pe care il accepta ca sef absolut. Comportamentul este izbitor de asemanator cu al unui ciine lup, care isi expune stapinului burta, in semn de acceptare a supunerii neconditionate. De la aceasta etapa, seful acceptat nu mai are nici un rol. De acum incolo, individul devine latrau si latratul nu mai este preventiv. Furia, inexplicabila, de altfel, transforma, incet, dar sigur, un om cindva normal intr-un bolnav incurabil. In conditii speciale, latraul poate ucide si evolueaza pe fondul macinarii continue a structurii sa