Demonstraţie. Tramvaiul "Imperio" a fost condus, câţiva metri, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă Atractiv. Tramvaiul are culoarea roşie şi, în funcţie de solicitări, poate avea 3 sau 4 moduleConform producătorilor, Compania Astra Vagoane Călători Arad şi Siemens, "Imperio" este cel mai economic tramvai din lume, luând în calcul tariful la energie cosumată/călători/kilometri. "Imperio" are 240 de locuri, sistem de aer condiţionat atât în salonul pasagerilor, cât şi în cabina vatmanului, nu are trepte, ceea ce asigură accesul uşor al călătorilor.
De asemenea, este dotat cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. "«Imperio» este cel mai nou model de tramvai produs la ora actuală pe piaţa de profil. Are podeaua complet coborâtă şi aduce pasagerilor un plus de confort, iar operatorului de transport o exploatare economică şi optimizată", a declarat Valer Blidar, patronul Astra Vagoane Călători. Tramvaiul "Imperio" va ieşi pe străzile din Arad în luna august, de Zilele Aradului.
Demonstraţie. Tramvaiul "Imperio" a fost condus, câţiva metri, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă Atractiv. Tramvaiul are culoarea roşie şi, în funcţie de solicitări, poate avea 3 sau 4 moduleConform producătorilor, Compania Astra Vagoane Călători Arad şi Siemens, "Imperio" este cel mai economic tramvai din lume, luând în calcul tariful la energie cosumată/călători/kilometri. "Imperio" are 240 de locuri, sistem de aer condiţionat atât în salonul pasagerilor, cât şi în cabina vatmanului, nu are trepte, ceea ce asigură accesul uşor al călătorilor.
De asemenea, este dotat cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. "«Imperio» este cel mai nou model de tramvai produs la ora actuală pe piaţa de profil. Are podeaua complet coborâtă şi aduce pasagerilor un plus de confort, iar operatorului de transport o exploatare economică şi optimizată", a