Torturile facute de Karen Portaleo sunt de departe unele neobisnuite, caci nimeni nu va vrea sa le manance. Si asta nu din cauza ca nu sunt gustoase, ci pentru ca felul in care arata te face sa vrei sa nu le modifici deloc aspectul.
Desi, in mod normal, Karen lucreaza cu lut si nu are nicio pregatire din punct de vedere culinar, impreuna cu echipa sa din Atlanta a reusit sa creeze niste figurine uimitoare care impodobesc cofetaria abia deschisa a prietenei sale. Daily Mail a fotografiat cateva dintre aceste uimitoare creatii.
Ele includ animale, oameni si alte figurine mai mici, care sunt disponibile pentru vanzare, desi au un pret destul de piperat. Printre clientii magazinului se numara Sir Elton John, Demi Moore si rapperul L'il Wayne.
Karen a fost rugata sa faca o gama variata de modele, printre care si o caracatita uriasa cu 8 tentacule infasurate in jurul propriului corp.
Poti avea chiar si o casuta pentru pasari din material dulce, dar nu se stie cat de mult va rezista.
Catelusul a necesitat multa atentie cand a fost creat, dar a meritat efortul, caci animalutele au intotdeauna succes la public.
Cel mai greu a fost insa ca aceste figurine sa fie si gustoase, nu numai frumoase, caci asta este scopul oricarei prajituri. Karen si-a inceput cariera de "sculptor cofetar" cand a ajutat-o pe prietena sa demareze afacerea. "La prima mea vizita, am vazut ca nu are niciun element de decor, asa ca m-am gandit sa ii fac eu cateva prajiturele dragute", spune artista.
Asa ca de la cateva modele mici, ea a ajuns pana la lei imensi si inspaimantatori.
Unele figurine ies atat de simpatice incat cumparatorilor le vine greu sa le manance. Acest lucru se intampla mai ales in cazul necuvantatoarelor.
Viz