Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi minori, de 15 ani din Sebeș, cercetați de polițiști pentru un furt dintr-o locuință

Publicat in Alba24, sâmbătă 16 iulie 2011 ·

Doi minori din Sebeș au fost prinși de polițiști, după ce au furat dintr-o locuință mai multe bunuri și o sumă de 100 de lei. Pe numele lor a fost începută cercetarea penală.

Tinerii, ambii de 15 ani, au acționat miercuri noaptea, la o casă din Sebeș. Au escaladat un perete și au pătruns în casă pe un geam lăsat deschis de proprietari, de unde au sustras mai multe bunuri și o sumă de bani, valoarea totală a prejudiciului fiind de 100 de lei. Minorii sunt cercetați, în momentul de față, pentru comiterea infracțiunii de furt.

Polițiști atrag atenția proprietarilor de locuinţe că pot să prevină astfel de furturi din locuinţe, respectând următoarele reguli:

- ușa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite şi cu lanţ de siguranţă;

- acordaţi atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa;

- atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o;

- draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete;

- evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă;

- anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora;

- înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau că scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale necunoscuţilor şi, dacă este cazul, culoarea, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum o ora
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Pope Francisc suferă de două episoade de insuficiență respiratorie acută

Ziua Constanta acum o ora
Episoadele au fost cauzate de o acumulare de mucus, care a fost aspirat de ambele ori. S-a reluat apoi ventilația mecanică neinvazivă. Papa a rămas în alertă tot timpul. Luni seară, Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat următoarea actualizar

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum o ora
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 3 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 5 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Ministrul Justiţiei e sigur că frații Tate se întorc în România. "Au tot interesul să revină". Ce se întâmplă dacă n-o fac

Ziare.com acum o ora
Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, a declarat luni, 3 martie, după plecarea din ţară a fraţilor Tate, că aceştia au tot interesul să revină în România, să se supună procedurilor judiciare, mai ales că, din câte a văzut, se consideră nevinovaţi. Mi

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit de președinte interimar al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, anunță începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit din funcția de președinte interimar al României. Anamaria Gavrilă, președinta Pa

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 3 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°