Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziarişti români, întorşi de la graniţa cu Ucraina. Peste o sută de oameni blocaţi în vamă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 16 iulie 2011 ·

Doi ziarişti români nu au fost lăsaţi să intre în Ucraina şi au fost întorşi de la graniţă, la punctul de frontieră Giurgiuleşti-Reni. În aceeaşi situaţie s-au aflat alţi o sută de români şi moldoveni, care au fost împiedicaţi de autorităţile ucrainiene, timp de patru ore, să intre pe teritoriul ţării. Românii călătoreau în autocare. Destinaţia era localitatea Hagi-Curda, unde astăzi are loc ceremonia de sfinţire a primei biserici româneşti din Ucraina. Sursa: Libertatea

UPDATE 11.15 Caz incredibil la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina. Timp de aproape patru ore, peste o sută de oameni au aşteaptat să li se permită acesul pe teritoriul ucrainian pentru a ajunge la ceremonia de sfinţire a bisericii Sfinţii Petru şi Pavel din localitatea Hagi-Curda (Ceamascova).

Câţiva ziarişti români n-au fost lăsaţi să treacă graniţa, iar istoricul moldovean Andrei Varta a fost întors din drum din cauză că a protestat împotriva tratamentului la care au fost supuşi românii şi moldovenii.

Jurnaliştii cărora li s-a interzis accesul pe teritoriul Ucrainei fac parte din redacţiile Radio România, respectiv şi Jurnalul Naţional. Cei doi urmau să participe la sfinţirea bisericii româneşti în satul Hagi Curda. Ei făceau parte dintr-o delegaţie de şase ziarişti români. Celorlalţi patru jurnalişti li s-a permis să-şi continue drumul, anunţă Agerpres.

Jurnaliştilor Valentin Ţigău de la Radio România şi Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional au precizat că autorităţile din Ucraina le-au comunicat faptul că au interdicţie de a intra pe teritoriul Ucrainei din 2009, pe o perioadă de cinci ani.

Circa 130 de cetăţeni români, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media, au trecut frontiera cu Ucraina azi, în urma demersurilor efectuate de Consulatul General al României de la Odesa, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

În caz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 55 minute
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°