("Despre dragoste", interviu cu preotul Pantelimon de la Manastirea Oasa, semnat de Dia Radu - F. AS nr. 973)
"Sunt unul dintre fericiti"
Am stat mult in cumpana daca sa va scriu sau nu, pentru ca, din nefericire, cuvintele limiteaza atat de mult simtirea, pana la a o mutila, dar oameni ca dvs., stimate parinte Pantelimon, trebuie iubiti si incurajati, pentru ca ceea ce faceti pentru cei in suferinta este un dar nepretuit si de neinlocuit. Mai ales ca sunteti calugar!
Eu sunt unul din putinii fericiti. Putinii pentru ca, cu mahnire o spun, cei mai multi oameni trec pe langa fericire fara a o sti recunoaste, si din aceasta nepricepere de a si-o apropia, ajung pana la urma sa ii nege chiar existenta. Dar fericirea exista chiar aici, printre noi, dar numai ca ea nu arata asa cum probabil si-o imagineaza unii, sclipitoare si galagiosa, nu, fericirea e pura si simpla si desavarsit de calma.
Mi-am inceput si eu tineretea, ca orice adolescent, cu dorinta apriga de iubire, petreceri, voie buna. Am vrut si eu, ca si altii, sa am totul dintr-o data. Dar mereu, fericirea pe care incercam sa mi-o cladesc cu propriile puteri s-a naruit ca un castel de carti. Am fost inselata si dispretuita, invidiata si urata, pe alocuri dorita si chiar iubita, si n-am priceput nimic. "De ce eu?", ma intrebam din ce in ce mai disperata.
Anii buni din tineretea mea (acum am 40 de ani) s-au irosit in esecuri si suferinte cumplite.
Pana intr-o zi cand, cu sufletul plin de rani si deceptii, cu aripile frante si elanul retezat am spus: "Fericirea nu exista". De-atunci am incetat sa mai caut si sa mai sper. M-am retras in sufletul meu, printre cartile mele dragi, si am incercat sa imi construiesc o lume interioara, numai a mea. Asa m-am linistit complet si am inteles ca nimic nu trebuie cladit pe efemer. Si apoi, cand sufletul mi s-a limpezit, am primit, fara
